Opinia savantului vizavi de problema utilizării resurselor de apă din fântânile arteziene pentru irigare

2013-11-18

Comunicat de presă

Opinia savantului vizavi de problema utilizării resurselor de apă
din fântânile arteziene pentru irigare

Fracţiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova a elaborat, recent, patru iniţiative legislative, pe care urmează să le promoveze în Parlament pentru a susţine agricultorii din Republica Moldova, încurajând astfel şi noi investiţii în sectorul agrar.

Una din aceste iniţiative legislative vizează utilizarea resurselor de apă din fântânile arteziene pentru irigarea prin picurare. Deputaţii PLDM vin cu argumentul că sistemul de irigare prin picurare are un şir de avantaje, printre care: „dozarea exactă a apei necesare în diferite etape de dezvoltare a culturilor şi în funcţie de tipul de cultură irigată, eliminându-se astfel pierderile, un consum de apă mai redus cu 20-40%, udarea directă a solului fără umezirea plantelor, împiedicându-se înmulţirea dăunătorilor şi bolilor, permite administrarea îngrăşămintelor şi a diferitor tratamente în timpul irigării. Având în vedere şi faptul că Republica Moldova se confruntă aproximativ o dată la doi ani cu seceta, datorită schimbărilor climaterice globale, este absolut necesar introducerea în masă a sistemelor eficiente de irigare”.

În contextul acestei iniţiative legislative, dr. hab., prof. Elena Zubcov, şef Laborator Hirdobiologie şi Ecotoxicologie al Institutului de Zoologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a ţinut să specifice ca apele arteziene, bineînţeles, trebuie sa fie utilizate prioritar ca sursa de apa potabila, dar în lipsa surselor de suprafaţă, în unele ţări, ele se utilizează şi pentru irigare.

In Moldova, susţine omul de ştiinţă Elena Zubcov, „o buna parte de ape arteziene nu sunt bune pentru irigare din cauza corapotrului între ionii de sodiu ( Na+), calciu( Ca++) şi magneziu( Mg++), fiind ape sodice, în care predomina ionii de sodiu, ele sunt periculoase pentru irigarea cernozeomurilor (cu regret, in Moldova, proprietăţile de irigare, în majoritatea cazurilor, se apreciază numai după valoarea de mineralizare totală). In plus, utilizarea apelor subterane necesita construcţia unor lacuri sau rezervoare pentru a nivela temperatura apei la un nivel corespunzător pentru irigare”.

Prin urmare, expertul este de părerea că, în fiecare caz este necesara „o avizare de către specialiştii hidrochimişti şi pedologi privind calitatea şi posibilitatea de a utiliza apele subterane şi nu numai avizarea hidrogeologilor privind volumul sau cantitatea acestor surse de apa”.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM