Organizarea cercetărilor în rezervaţiile ştiinţifice, discutată la şedinţa CSŞDT al

2013-11-28
 

La 28 noiembrie 2013 a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică, prezidată de preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca. La şedinţă au participat membrii CSŞDT, coordonatorii secţiilor de ştiinţe, şefii de direcţii ai aparatului CSŞDT al AŞM, reprezentanţi din cadrul Ministerului Mediului, Agenţiei „Moldsilva”.

În cadrul şedinţei, a fost audiată informaţia privind organizarea cercetărilor în rezervaţiile ştiinţifice din Fondul de Arii Naturale Protejate de Stat al Republicii Moldova (FANPS), prezentată de dr. Alexandru Teleuţă, directorul Grădinii Botanice (Institut) al AŞM.

Raportând modalitatea de organizare a cercetărilor în rezervaţiile ştiinţifice din FANPS, directorul instituţiei a abordat şi problema respectării legislaţiei cu privire la efectuarea cercetărilor ştiinţifice în rezervaţiile respective, dezvoltarea capacităţilor instituţionale şi bineînţeles, finanţarea acelor programe de perspectivă pentru îmbunătăţirea nivelului de cercetări în domeniu.

Imperfecţiunea legislativă şi instituţională a FANPS a fost considerată drept unul din punctele vulnerabile, în acest sens, raportorul menţionând o neconcordanţă în stipulările ce vizează Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii şi dezvoltarea capacităţilor naţionale în domeniul cercetărilor.

În context, dr. Alexandru Teleuţă a venit cu mai multe propuneri de îmbunătăţire a nivelului de cercetări în domeniu şi anume: Perfectarea legislației cu privire la FANPS, inclusiv la capitolul rezervații științifice; Îmbunătățirea capacităților instituționale ale rezervaţiilor știinţifice (sediu, laboratoare, echipament); Elaborarea unui program pe termen lung cu privire la pregătire cadrelor în domeniu; Elaborarea unui program de stat cu privire la cercetările științifice în rezervaţiile știinţifice; Asigurarea financiară a programului respective.

Pe marginea raportului, s-a pronunţat vicedirectorul general al Agenţiei „Moldosilva”, Tudor Botnari, care a reiterat necesitatea unor modificări privind modul de gestionare a ariilor protejate. Făcând referire la carenţele, spectrul de probleme şi volumul general de cercetări, funcţionarul a menţionat că Agenţia „Moldsilva” nu este în stare astăzi, sub aspect financiar, să acopere integral necesitatea cercetărilor în ariile protejate. În acest sens, Agenţia propune crearea unui laborator comun de silvicultură, care şi-ar asuma responsabilitatea privind cercetările ştiinţifice în ariile naturale protejate de stat. Totodată, Tudor Botnari a precizat că 90 la sută din ariile protejate de stat se află, actualmente, în gestiunea Agenţiei „Moldsilva” şi necesitatea unui atare laborator este iminentă.

În acelaşi context, preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a dispus să fie introduse în proiectul de hotărâre al şedinţei CSŞDT o serie de propuneri, inclusiv: includerea Grădinii Botanice (Institut) al AŞM în Fondul de Arii Naturale Protejate de Stat al Republicii Moldova; alocarea anuală a mijloacelor, nu mai puţin de 10 la sută, din Fondul Ecologic Naţional, pentru proiecte de întreţinere a ariilor protejate, rezervaţiilor ştiinţifice şi cercetărilor ştiinţifice în ariile naturale protejate de stat; elaborarea unui portal naţional al ariilor naturale protejate de stat şi rezervaţiilor ştiinţifice sub egida Ministerului Mediului; iniţierea seriei de lucrări ştiinţifice privind noua Arie Naturală Protejată de Stat, editată în comun cu Grădina Botanică (Institut), Agenţia „Moldsilva”, Ministerul Mediului, Fondul Ecologic Naţional, alte instituţii cu tangenţe privind biodiversitatea.

Membrii CSŞDT au examinat şi alte probleme curente de pe agenda şedinţei ce vizează activitatea organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM