Doctoranzii, deţinători a Bursei de excelenţă a Guvernului şi a Bursei nominale (pe domenii), la întîlnire cu preşedintele

2014-01-16
 

Joi, 16 ianuarie, ora 14.00, în sala de conferinţe a AŞM a avut loc întîlnirea dlui preşedinte al AŞM, acad. Gh.Duca cu doctoranzii, deţinători a Bursei de excelenţă a Guvernului şi a Bursei nominale (pe domenii), pe anul 2014.

Dl. acad. Gh. Duca a felicitat doctoranzii cu ocazia obţinerii burselor nominalizate şi a vorbit despre istoricul instituirii acestor burse.

Bursa de excelenţă a Guvernului a fost instituită în 2004, prin Hotărîrea Guvernului nr. 311 din 14 martie 2003, de care au beneficiat pînă în prezent 208 persoane, iar bursele nominale au fost instituite în 2006 şi au beneficiat 63 doctoranzi.

Actualmente, Guvernul RM acordă anual 20 Burse de excelenţă, a cîte 2500 lei lunar şi 7 Burse nominale, a cîte 2000 lei lunar.

Pentru anul 2014, la concurs au fost depuse 48 dosare (32 – pentru Bursa de excelenţă şi 16 – pentru Bursa nominală (pe domenii).

Concursul dat se organizează în scopul motivării doctoranzilor pentru efectuarea mai bine a cercetărilor cu impact de implementare, publicarea rezultatelor ştiinţifice şi este un suport suplimentar financiar pentru doctoranzi, în perioada cînd bursa obişnuită constituie 700; 750 şi 850 lei.

În rezultatul concursului Comisiile pe domenii au selectat cei mai buni doctoranzi, cu performanţe, deţinători ai diplomelor de merit, autori de brevete de invenţie, doctoranzi cu cele mai multe publicaţii, participări la conferinţe, seminare internaţionale, notele excelente primite la examenele de doctorat etc.

Toate acestea vorbesc despre respectarea dreptului doctoranzilor la studii de cercetare, dar odată cu aceasta, fiecare din doctoranzii nominalizaţi au şi obligaţiuni. Deţinătorul Burselor de merit este obligat să depună toate eforturile, ca să susţină teza în termen, adică pînă la finalizarea studiilor.

Cei care susţin teza în termen beneficiază de achitarea cheltuielilor ce ţin de susţinere, din partea instituţiei, unde este înmatriculat. În caz contrar fiecare doctorand acoperă toate cheltuielile de susţinere a tezei.

Conform legislaţiei în vigoare se acceptă ca în perioada de referinţă, doctorandul poate să se angajeze la serviciu, prin cumul, pe 0,5 salariu, dar strict numai pe specialitate şi nu în alt domeniu.

Dl acad. Gh. Duca a răspuns la întrebările participanţilor la întîlnire, încurajîndu-i să depună toate eforturile pentru a obţine rezultate ştiinţifice înalte, ca să susţină teza de doctorat în termen şi să ducă faima ştiinţifică a Republicii Moldova în străinătate.

Şef Direcţie politici în sfera ştiinţei şi inovării,
dr. conf. Nicolae Stratan