Savanţii moldoveni apreciaţi la Londra pentru o elaborare remarcabilă în domeniul nanotehnologiilor

2014-01-20
 

Conform portalului NanotechWeb.org din Londra, cercetătorii din Republica Moldova, în colaborare cu parteneri din Australia şi UK, au elaborat o metodă nouă de înscriere directă a ghidurilor de undă în membrane constituite din nanotuburi de dioxid de titan (TiO2). Metoda, publicată recent în revista Journal of Applied Physics din SUA, se regăseşte printre cele mai importante elaborări nanotehnologice ale acestui început de an, selectate de portalul londonez NanotechWeb.org în rezultatul studierii bazelor de date internaţionale din domeniul nanotehnologiilor. Menţionăm, că celelalte elaborări nanotehnologice apreciate la Londra pe parcursul ultimilor două săptămâni aparţin savanţilor din SUA, Japonia, Coreea de Sud, UK şi Olanda.

Grupul de cercetători din Republica Moldova, condus de academicianul Ion Tighineanu, prim-vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a elaborat filme subţiri şi membrane, constituite din nanotuburi de TiO2 cu o distribuire ordonată în spaţiu. Prezintă interes faptul, că aceste materiale nanostructurate sunt crescute la temperaturi relativ scăzute, chiar şi mai mici de 0ºC. Investigaţiile precedente au demonstrat că reţelele ordonate de nanotuburi din TiO2 sunt promiţătoare pentru utilizare în fotonică, ceea ce completează aria de implementări practice ale acestui material important pentru purificarea aerului, înzestrarea suprafeţelor cu proprietăţi de autocurăţare, producerea celulelor fotovoltaice şi a senzorilor electronici etc.

Investigaţiile recente, specifică acad. Ion Tighineanu, au demonstrat că înscrierea directă pe suprafaţa filmelor şi a membranelor cu un fascicul laser focusat creează premise pentru realizarea tranziţiilor de fază din starea amorfă în faze cristaline din anatas sau rutil. Mai mult, tratamentul cu un fascicul laser cu densităţi de putere dintr-un diapazon bine definit, datorită absorbţiei luminii, conduce la formarea unei structuri de tipul miez-înveliş, miezul aparţinând fazei rutil, iar învelişul – fazei anatas. Faza rutil este generată în centrul spotului unde temperatura locală este mai mare, iar faza anatas – în regiunile periferice ale spotului. Identificarea fazelor a fost realizată prin cercetări optice cu ajutorul micro-catodoluminescenţei şi a fenomenului micro-Raman de împrăştiere a luminii. Datorită faptului că fazele rutil şi anatas posedă diferiţi indici de refracţie, înscrierea directă cu raze focusate laser generează formarea ghidurilor de undă la suprafaţa membranelor nanotubulare din TiO2, ceea ce deschide noi posibilităţi pentru utilizarea practică a acestui nanomaterial.

Potrivit conducătorului grupului de cercetători, în Republica Moldova investigaţiile menţionate au fost realizate în cadrul unui proiect instituţional cu o participare largă a savanţilor din câteva instituţii: Centrul Naţional de Studiu şi Testare a Materialelor (UTM), Institutul de Fizică Aplicată (AŞM) şi Institutul de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii (AŞM). Succesul atins este rezultatul unei conlucrări eficiente a savanţilor noştri la nivel naţional, dar şi a unei colaborări fructuoase cu cercetători ştiinţifici din alte ţări. Actualmente savanţii moldoveni, în strânsă colaborare cu cercetători din Germania, lucrează asupra elaborării, în baza nanotuburilor din TiO2, a unui nano-motor pentru utilizare în biomedicină, în particular pentru transportarea substanţelor medicamentoase în ţesuturi biologice.

Menţionăm, că actuala elaborare nanotehnologică este a 6-ea la număr a savanţilor noştri pe parcursul ultimilor ani, selectată şi apreciată de portalul londonez NanotechWeb.org. Este un caz de succes remarcabil în ştiinţă şi tehnologie, dar şi în promovarea unei imagini pozitive a ţării noastre la scară europeană şi internaţională.

Detalii suplimentare pot fi accesate la adresa http://nanotechweb.org/cws/article/tech/55933

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM