A fost lansată publicaţia ştiinţifică „Migraţia înalt calificată şi iniţiativele pentru dezvoltare: cazul RM şi al ţărilor din Europa de Sud-Est”

2014-02-10

La 7 februarie 2014 a avut loc lansarea oficiala a publicaţiei ştiinţifice „Migraţia înalt calificată şi iniţiativele pentru dezvoltare: cazul Republicii Moldova şi al ţărilor din Europa de Sud-Est”. Lucrarea a fost editată în anul 2013, acesta fiind rezultatul Proiectului de cercetare „Conectarea diasporei ştiinţifice a Republicii Moldova la dezvoltarea socio-economica a tarii de origine”, implementat de Academia de Ştiinţe a Moldovei în cooperare cu Institutul Federal de Tehnologii din Lausanne, Elveţia (EPFL) în perioada 2010–2013. Volumul a fost coordonat de dr. Vitalie Varzari, la realizarea căruia au participat, în calitate de editori dr. Gabriela Tejada, Sergiu Porcescu şi profesorul Jean-Claude Bolay.

La evenimentul lansării a participat secretarul ştiinţific general al AŞM, dr. hab. Aurelia Hanganu, care a subliniat importanţa lucrării, în primul rând, prin faptul că abordează o temă extrem de actuală şi esenţială pentru societatea noastră, dar şi prin faptul că editarea acestei lucrări a conjugat eforturile comune ale unei echipe care integrează specialişti în domeniu din Elveţia, Republica Moldova, Belgia, Albania, Serbia, Croaţia şi Ucraina. Evenimentul, prin urmare, vine să confirme încă o dată importanţa conexiunii care se stabileşte în cadrul Diasporei ştiinţifice şi importanţa contribuţiei, pe care ar putea-o aduce specialiştii din Republica Moldova, care activează peste hotare la dezvoltarea socio-economică din ţara noastră.

Dr. hab. Aurelia Hanganu a exprimat speranţa ca evenimentul de lansare a lucrării să nu fie doar o paradă a demonstrării unor rezultate, dar şi o platformă în care se pot iniţia discuţii referitoare atât la nivelul cercetărilor care au fost întreprinse în cadrul acestui proiect, cât şi discuţii, dialog cu reprezentanţii Diasporei, cu specialiştii în domeniu care să fie benefice dezvoltării societăţii academice de la noi din ţară, de peste hotarele ei şi care să contribuie la transformarea procesului de migraţie intelectuală într-un proces care să fie benefic ţării noastre, în primul rând.

Secretarul ştiinţific general al AŞM a avut şi misiunea de a transmite felicitările din partea preşedintelui AŞM, acad. Gheorghe Duca, echipei moldo-elveţiene de cercetători care şi-au depus efortul în realizarea acestui proiect. În acest context, pentru contribuţia valoroasă, prof. Jean-Claude Bolay i-a fost înmânată o Diplomă de merit, acordă de CSŞDT. Dat fiind că acest proiect l-a avut chiar de la bun început pe dr. Vitalie Varzari, atunci când s-a început efortul de conexiune a reprezentanţilor diasporei, dr. Vitalie Varzari a fost menţionat, de asemenea, cu o Diplomă a AŞM.

Publicaţia ştiinţifica a fost prezentată de dr. Gabriela Tejada (EPFL) şi dr. Vitalie Varzari (ASM). Dr. Vitalie Varzari şi-a început prezentarea prin a menţiona faptul că în anul 2008 AŞM a lansat iniţiativa naţională care viza abordarea migraţiei calificate şi promovare cooperării cu oamenii de ştiinţă de peste hotare stabiliţi în străinătate. Decizia de a consolida relaţiile de cooperare se bazau de fapt pe două aspecte principale – pe convingerea că o cooperare sustenabilă focusată pe proiecte concrete cu Diaspora poate contribui la dezvoltarea unor sectoare-cheie din Republica Moldova, inclusiv sectorul cercetare-dezvoltare-inovare şi pe prezumţia că sistemele din Republica Moldova, inclusiv sistemul de cercetare este gata să găzduiască iniţiativele care vin din partea diasporei ştiinţifice pentru beneficiile ambelor părţi, atât a ţării de origine, cât şi a ţării de destinaţie a migranţilor.

La rândul său, dr. Gabriela Tejada a mulţumit pentru posibilitatea de a participa la această discuţie şi de a prezenta lucrarea care reprezintă rezultatul unei activităţi fructuoase şi anume cooperarea internaţională dintre două instituţii - Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Institutul Federal de Tehnologii din Lausanne, Elveţia (EPFL), după care a prezentat principiile şi unele trăsături generale ale studiului, precum şi scopul, metodele utilizate, structura şi alte aspecte ale lucrării.

Potrivit protagoniştilor, lucrarea investighează relaţia dintre migraţia calificată şi practicile de dezvoltare, prezentând experienţele naţionale dintr-o perspectiva regionala mai larga şi plasându-le intr-un context european.

În cadrul sesiunii de întrebări şi răspunsuri, participanţii au apreciat valoarea ştiinţifică, dar şi aplicativă a lucrării prezentate şi au abordat mai multe subiecte ce vizează conexiunea dintre valorificarea resurselor diasporale şi nivelul de dezvoltare socio-economică a ţării de origine, dintre nivelul de calificare şi politicile migraţionale din ţara de origine, căile cele mai eficiente de transfer a cunoştinţelor şi expertizei. De asemenea, reprezentanţii mediului academic din Republica Moldova au abordat aspecte privind mobilitatea studenţilor şi iniţiativele ce ar încuraja revenirea în ţară a absolvenţilor etc.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM