Cea de-a IV-a şedinţă a Comisiei mixte moldo-polone pentru cooperare economică şi-a desfăşurat lucrările la Varşovia

2014-02-14
 

Perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale în cele mai diverse domenii – acesta a fost leitmotivul reuniunii a IV-a a Comisiei mixte moldo-polone pentru cooperare economică, care s-a desfăşurat în perioada 6-7 februarie curent, la Varşovia. Delegaţia ţării noastre a fost condusă de către co-preşedintele Comisiei, Preşedintele Academiei de Ştiinţe, acad. Gheorghe DUCA, iar cea poloneză – de către domnul Andrzej DYCHA, subsecretar de stat la Ministerul Economiei.

În cadrul reuniunii au fost luate în discuţie circa 15 subiecte, care ţin de schimburile comerciale, intensificarea colaborării în domeniul energetic, al turismului, transportului, agriculturii şi industriei alimentare, financiar-bancar, etc.

Pe marginea lucrărilor Comisiei, a avut loc şi prima reuniune a Grupului de lucru moldo-polonez privind eficienţa energetică, condus din partea Republicii Moldova de către viceministrul economiei, Tudor COPACI. Mai multe firme moldoveneşti, dar şi poloneze şi-au au declarat interesul pentru extinderea colaborării în acest domeniu, precum şi pentru realizarea unor proiecte comune privind energiile regenerabile.
Precum s-a menţionat în cadrul şedinţei, viitoarea semnare a Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, parte a căruia este Acordul de Schimb Liber, Aprofundat şi Cuprinzător între cele două părţi va contribui în mod substanţial la creşterea schimburilor comerciale dintre Moldova şi Polonia, mai întîi de toate, prin anularea barierelor vamale.

Un subiect aparte a ţinut de susţinerea antreprenoriatului mic şi mijlociu în ambele state, participarea oamenilor de afaceri moldoveni al Forul European de profil de la Katowice, precum şi de susţinerea creditor-financiară a firmelor care realizează proiecte comune în Moldova.
Participanţii la reuniunea Comisiei au declarat sprijinul pentru orientarea pro-europeană a Republicii Moldova. A fost semnat Protocolul şedinţei, în care s-a specificat că această reuniune a constituit un eveniment preparatoriu către vizita oficială a Premierului polonez Donald TUSK în Moldova din luna martie şi Forul investiţional moldo-polonez, care va avea loc cu această ocazie.

Menţionăm că schimburile comerciale cu Polonia în anul 2012 au constituit 290 mln USD, iar în 11 luni ale anului 2013 s-a constatat o creştere cu 57 la sută şi au atins cifra de 420 mln dolari SUA.

În cadrul vizitei la Varşovia, acad. Gheorghe DUCA a avut o întrevedere cu prof. Michal KLEIBER - Preşedinte al Academiei de Ştiinţe din Polonia (PAN), la care a participat Prof. Marek CHMIELEWSKI - Vicepreşedinte al PAN, prof. Andrzej GORSKI – Vicepreşedinte al PAN, prof. Janusz LIPKOWSKI – Preşedinte al Consiliului de Administraţie a Diviziei III pentru Ştiinţe Exacte şi Pământ, dna Ursula WAICEN - Director pentru cooperare internaţională PAN, în cadrul căreia s-au discutat posibilităţile de colaborare în proiecte comune, participarea comună a cercetătorilor şi formarea consorţiilor în cadrul programelor europene, ca de exemplu Orizont 2020, oferirea studiilor postuniversitare pentru tinerii cercetători moldoveni în Polonia, posibilitatea de semnare a unui Acord bilateral dintre AŞM şi Ministerul Ştiinţei şi Învăţămîntului Superior din Polonia.

O altă întrevedere, domnul Preşedinte a avut-o cu domnul prof. Slavomir JAROSZ, Director al Institutului Chimiei Organice al PAN, cu care a discutat oportunităţile cercetătorilor moldoveni de a participa la proiecte în parteneriat cu Polonia, posibilităţile de efectuare a schimbului de experienţă, precum şi implicarea experţilor şi cercetătorilor din Polonia în crearea unui Centru de ionizare pe teritoriul Republicii Moldova.