Dr.hab. Valentin Celac, omagiat de colegi la vârsta de 75 de ani

2014-03-03
 

Dr. hab. Valentin Celac, cercetător ştiinţific principal la Institutului de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor al AŞM, a fost omagiat la 26 februarie curent, în cadrul Consiliului ştiinţific lărgit al institutului. Într-un cadru festiv, cei 75 de ani împliniţi i-a sărbătorit împreună cu colegii de institut, la aniversare fiind prezent secretarul ştiinţific al Secţiei de ştiinţe naturale şi exacte a AŞM, unii directori ai institutelor din cadrul Secţiei, prieteni.

În spiritul frumoasei tradiţii de a omagia o personalitate şi un coleg, directorul Institutului, dr.hab. Vasile Botnaru, a făcut o succintă incursiune în biografia omagiatului, în care s-a referit la activitatea ştiinţifică, pe parcursul a 50 de ani a distinsului savant, care şi-a dedicat-o cercetărilor complexe şi multilaterale în domeniul biologiei sistemei de reproducere a plantelor, geneticii şi ameliorării culturilor agricole. Cu ocazia aniversării, în numele colectivului, directorul Institutului i-a înmânat dr.hab. Valentin Celac o adresă şi o Diplomă a institutului pentru merite deosebite, activitate ştiinţifică prodigioasă şi contribuţie la dezvoltarea ştiinţei.

Despre rezultatele cercetărilor ştiinţifice şi succesele remarcabile, obţinute dr. hab. Valentin Celac pe parcursul întregii sale cariere ştiinţifice a vorbit şi dr.hab. Nicolae Barbacari, şef Centru Genetică şi Ameliorare a Plantelor din cadrul IGFPP, adresându-i cu ocazia aniversării urări de sănătate şi activitatea prodigioasă şi în următorii ani.

Cunoscând în mici detalii activitatea prof. Valentin Celac, chiar de pe băncile studenţeşti, dr. hab. Prof. Leonid Volosciuc, secretar ştiinţific al Secţiei ştiinţe ale naturii şi exacte, a evidenţiat câteva particularităţi distincte ale aniversarului şi anume, profunzimea cercetărilor pe care le-a făcut, pornind de la aspecte teoretice, legături de citogenetică, analiză embriologică a unor culturi de importanţă majoră, ajungând la cele aplicative, o particularitate fiind şi aria problemelor abordate pe parcursul anilor, numărul culturilor, metodele însuşite şi aplicate etc. În calitate de membru al Consiliului Ştiinţific al instituţiei, dar şi în numele conducerii AŞM, dl Leonid Voloşciuc a dat citire deciziei CSŞDT, prin care dr.hab. Valentin Celac este distins cu Medalia „Dimitrie Cantemir”, distincţia fiindu-i înmânată în cadrul unei şedinţe festive.

„Valentin este primul doctorand al meu şi anul acesta s-au împlinit 50 de ani de când îl cunosc”, a mărturisit acad. Alexandru Ciubotaru, după care a împărtăşit colegilor câteva amintiri din biografia omagiatului, evidenţiind cu mândrie şi succesele acestuia. A ştiut dintotdeauna că Valentin Celac este un om bun, muncitor, un om cu credinţă, cu verticalitate şi în pofida anilor foarte grei, pe care i-a fost sortit să-i trăiască, având nişte părinţi demni şi gospodari, au reuşit să-l formeze ca personalitate, cu care astăzi se mândreşte nu doar institutul în care activează, dar şi comunitatea ştiinţifică. Sănătate multă, succese, avânt şi cu aceeaşi dragoste să-şi prelungească activitatea şi viaţa.

Deşi îşi făceau studiile la instituţii de învăţământ superior diferite, pe protagonistul evenimentului, acad. Alexandru Roşca, mărturiseşte că l-a cunoscut încă din primii ani de studenţie. I-a legat o prietenie frumoasă care a durat în timp. Acum dl. Valentin Celac a ajuns la vârsta, despre care Voltaire, la vremea sa spunea că „pentru un ignorant aşa o vârstă este o iarnă adâncă, dar pentru un om de creaţie este perioada secerişului”. În continuarea ideii, acad. Alexandru Roşca constată, că jubiliarul este la perioada secerişului şi a strâns până acum recolte destul de bogate. În numele său, dar şi al familiei i-a dorit colegului şi prietenului său multă sănătate, mult bine, prosperitate şi La Mulţi Ani!

„Pământul se roteşte, anii se adună şi e bine când acest fenomen natural adună şi rezultate. Ceea ce vedem aici vorbeşte elocvent despre faptul că aceste 75 de rotaţii pe care le-a făcut pământul de când dl. Valentin Celac este în viaţa ne demonstrează că a avut o activitate rodnică ştiinţifică cu mult succes”, a remarcat foarte inspirat un alt bun prieten al omagiatului, m.c. Tudor Lupaşcu, directorul Institutului de Chimie al AŞM, adresându-i cu prilejul aniversării urări de sănătate,
noi realizări şi noi succese.

Cu ocazia celor 75 de ani împliniţi, cuvinte calde de felicitare, cu urări de bine şi sănătate i-au adresat şi dr.hab., prof. Grigore Mustaţă, dr.hab. prof. univ. Vasile Grati, dr.hab., prof. cerc. Simion Mustaţă, dr.hab. Vasile Florea, dr. hab., conf. cerc. Maria Goncearuc ş.a.

La rândul său, omagiatul a mulţumit tuturor celor care îi apreciază activitatea şi personalitatea, celor care au binevenit să-i fie alături în această zi remarcabilă, exprimând cuvinte de gratitudine conducerii Institutului, colegilor, prietenilor cu care a împărtăşit şi binele şi răul de-a lungul anilor. Omagiatul a venit către această aniversare cu un gest de recunoştinţă, aducând un omagiu părinţilor, celor care i-au dat viaţă şi i-au vegheat buna creştere, dar şi bunilor să-i profesori, mentorilor care i-au asigurat reuşita în carieră.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM