Prima Conferinţă Ştiinţifică Internaţională a Doctoranzilor - UniverScience

2014-03-10
 

La 10 martie 2014 şi-a deschis lucrările prima Conferinţă Ştiinţifică Internaţională a Doctoranzilor „Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători”, organizată sub egida Universităţii AŞM.

La manifestare au participat preşedintele interimar al AŞM, acad. Ion Tighineanu, dr. Nicolae Stratan, şef Direcţia politici în sfera ştiinţei şi inovării, directori ai institutelor de cercetare, conducători de doctorat.

Evenimentul ştiinţific a fost inaugurat de rectorul Universităţii AŞM, acad. Maria Duca, care a exprimat onoarea de a deschide prima conferinţă a doctoranzilor, ce se desfășoară în cadrul clusterului educaţional UniverScience. Rectorul a subliniat faptul că Universitatea a decis să organizeze conferinţa în cauză, în perspectiva de a deveni una tradiţională, întrucât doctoranzii realizează tezele în varii domenii, ramuri ale ştiinţei şi, totodată, sunt cei care produc cunoştinţe. Acad. Maria Duca consideră că prin această conferinţă, doctoranzii vor avea posibilitatea să facă un transfer de aceste cunoştinţe, schimb de experienţă şi, totodată, să obţină competenţa de a expune rezultatele cercetărilor pe care le realizează. De asemenea, rectorul Un AŞM a exprimat speranţa că în timp, cunoştinţele care astăzi se manifestă doar în rezultate ştiinţifice, pot deveni inovaţii, producându-se astfel nu doar un transfer de cunoştinţe, dar şi un transfer de inovaţii, astfel încât cercetările, pe care le realizează să aibă un impact substanţial în dezvoltarea economică a ţării.

Pentru un cuvânt de salut, la manifestarea ştiinţifică a tinerilor cercetători, a fost invitat preşedintele interimar al AŞM, acad. Ion Tighineanu, care, în numele conducerii AŞM, CSŞDT a felicitat participanţii cu ocazia întrunirii în cadrul primei conferinţe ştiinţifice internaţionale a doctoranzilor. Preşedintele interimar al AŞM a subliniat faptul că, actualmente, fiecare dintre doctoranzi, fiind implicat în cercetarea ştiinţifică are şansa reală de a veni cu idei noi, dar şi cu soluţii noi, aducând exemple când tinerii, venind practic de pe băncile şcolii cu idei, ulterior, le realizau şi ajungeau savanţi recunoscuţi, chiar şi laureaţi ai Premiul Nobel, exemple ce pot deveni un fapt împlinit şi pentru mulţi dintre cei prezenţi, pentru aceasta fiind necesară, însă, multă muncă şi multă implicare. Acad. Ion Tighineanu a menţionat, în acest sens, că oportunităţile sunt foarte mari, amintind că ţara noastră a fost asociată la PC7, comunitatea ştiinţifică naţională înregistrând rezultate destul de bune. Acum suntem în proces de asociere la Programul Orizont 2020, care este un program ambiţios al comunităţii europene de dezvoltare a ştiinţei şi inovării. Acest program, de asemenea, deschide oportunităţi foarte mari şi tinerii care vor reuşi să se implice în realizarea proiectelor la nivel european, cu siguranţă, vor avea succes.

Cu prilejul organizării primei conferinţe ştiinţifice a tinerilor cercetători, în numele administraţiei Institutului de Chimie al AŞM, un mesaj de salut a transmis m.c. Tudor Lupaşcu, directorul instituţiei. Domnia Sa a exprimat certitudinea că o bună parte dintre doctoranzii care au aplicat şi au publicat deja lucrări au făcut un pas important în activitatea lor ştiinţifică şi, cu siguranţă vor avansa, vor pătrunde în tainele ştiinţei şi vor ajunge să publice lucrări în reviste de prestigiu, iar numele lor va figura în analele cercetătorilor mondiali. Fiind dedicat domeniului protecţiei mediului, directorul institutului a atenţionat asupra fenomenelor care se produc în atmosferă, inclusiv, încălzirea globală, poluarea mediului şi a apelor, probleme care generează un dezechilibru în natură. În acest sens, savantul a remarcat misiunea importantă a celor care se vor dedica acestui domeniu de a elabora tehnologii nonpoluante, tehnologii care ar păstra în armonie mediul ambiant.

Întrucât conferinţa se desfăşoară la început de primăvară, dr.hab. Svetlana Cojocaru, directorul Institutului Matematică şi Informatică al AŞM a găsit şi o semnificaţie a acestui eveniment, exprimând ferma convingere că lucrările care vor fi prezentate în cadrul forului tinerilor cercetător vor fi aidoma mugurilor de primăvară, meniţi să înflorească şi să de-a roade, iar roadele pe care le aşteaptă conducătorii de doctorat se vor materializa, cu siguranţă, în lucrări de anvergură.

Cu un mesaj din partea Direcţiei Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM s-a adresat vicedirectorul institutului, dr.hab. Victor Juc. Domnia Sa a salutat iniţiativa Universităţii AŞM, care a extins acest for ştiinţific, ce urmăreşte să coaguleze eforturile comunităţii tinere de cercetători. În context, a subliniat faptul că cercetătorilor ştiinţifici din Republica Moldova le lipseşte solidaritatea şi coeziunea. Lecturând programul conferinţei, dr.hab. Victor Juc a constatat că în Republica Moldova există potenţial suficient pentru dezvoltarea ştiinţei, pentru soluţionarea unor probleme stringente care se află în faţa statului, societăţii şi a omului. Exprimând convingerea, că desfăşurarea acestui for prestigios va avea succes, a sugerat doctoranzilor să manifeste responsabilitate şi să-şi susţină teza în termenul avizat la doctorantură.

O prima experienţă a fost şi pentru participantul la For Liu Xin You, originar din China, actualmente, doctorand la Universitatea „Transilvania” din Braşov, România. Dumnealui va prezenta un studiu preliminar privind procesele de finisare a materialelor pentru furnitura tradiţională chinezească, dar vrea să cunoască şi alte viziuni, abordări şi modele din industria lemnului de la noi, motiv pentru care s-a arătat foarte bucuros că a ajuns la această conferinţă.

În cadrul şedinţei în plen vor fi prezentate câteva rapoarte, după care va urma vizionarea posterelor şi activitatea în cadrul secţiilor, care se vor desfăşura preponderent la Un AŞM, dar şi la Institutul de Chimie, şi Institutul de Matematică şi Informatică ale AŞM.

La prima Conferinţă Internaţională a doctoranzilor au participat peste 100 de tineri cercetători, care au reprezentat 27 de instituţii din Republica Moldova şi 14 din străinătate, inclusiv România, Federaţia Rusă, Belarus.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM