„Timpul pentru acţiune este acum”. Start Orizont 2020

2014-03-17
 

La 17 martie 2014, Academia de Ştiinţe a Moldovei, cu susținerea Comisiei Europene, a organizat evenimentul de lansare oficială a Programului Cadru pentru Cercetare şi Inovare al Uniunii Europene ,,Orizont 2020’’.

Evenimentul a întrunit peste 30 de reprezentanţi ai comunităţilor ştiinţifice şi educaţionale din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Ucraina şi peste 150 din Republica Moldova.

La deschiderea evenimentului de lansare au fost prezenţi Chiril Lucinschi, preşedintele Comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Leonid Bujor, consilierul prim-ministrului Republicii Moldova, domnul Robert-Jan Smits, Director General al Directoratului Comisiei Europene pentru Cercetare şi Inovare, acad. Gheorghe Duca, preşedintele Comitetului Naţional de asociere la Programul Cadru „Orizont 2020”.

Participanţii la întrunire au fost salutaţi de preşedintele interimar al AŞM, acad. Ion Tighineanu, care, în numele comunităţii ştiinţifice din Republica Moldova a exprimat mulţumiri Comisiei Europene, oficialului european, Robert-Jan Smith, reprezentanţilor Parlamentului şi Guvernului pentru participarea la acest eveniment de importanţă regională, precum şi reprezentanţilor ţărilor Parteneriatului Estic - Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia şi Ucraina, cu care Republica Moldova a stabilit deja o cooperare în domeniul cercetării. Subliniind importanţa Programului Orizont 2020, preşedintele interimar al AŞM a menţionat că acesta este cel mai mare program de cercetare şi inovare, lansat de UE, este instrumentul principal de implementare a Strategiei Europa 2020 care este axată pe creşterea inteligentă, sustenabilă şi inclusivă. Acad. Ion Tighineanu, a menţionat şi un alt aspect important al acestui program care se axează pe implementarea ideilor şi transformarea acestora în produse, promovarea conexiunilor între centre de cercetare şi mediul de afaceri. „Consider, că prin consolidarea şi participarea la acest program, Republica Moldova şi alte ţări ale Parteneriatului Estic pot să devină parteneri competitivi în cadrul comunităţii ştiinţifice europene”, a precizat preşedintele interimar al AŞM.

Un mesaj de salut a adresat Chiril Lucinschi, preşedintele Comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media. Legislatorul a menţionat că angajamentul pe care şi l-a asumat Republica Moldova subliniază încă o dată eforturile depuse de către Guvernul ţării noastre de aliniere la politicile europene, specificând că Parlamentul Republicii Moldova susține integrarea UE în domeniul cercetării şi educaţiei. Drept exemplu de cooperare de succes dintre Parlament şi AŞM, preşedintele Comisiei parlamentare a remarcat aprobarea priorităţilor strategice din domeniul ştiinţific al ţării până în 2020, precizând că acestea corespund priorităţilor din Orizont 2020, care permit cercetătorilor noştri să asigure crearea sinergiilor dintre activităţile de cercetare la scară naţională şi europeană. Parlamentarul şi-a exprimat mândria pe care a trăit-o, fiind prezent la semnarea Memorandumului de asociere la Programul Cadru 7 pentru Cercetare şi Inovare din octombrie 2011, exprimând certitudinea pregătirii comunităţii ştiinţifice pentru semnarea memorandumului în cadrul Programului actual, Orizont 2020.

Leonid Bujor, consilierul prim-ministrului Republicii Moldova, a transmis în numele premierului Iurie Leancă felicitări organizatorilor evenimentului, pe care îl consideră unul foarte important pentru viaţa ştiinţifică din Republica Moldova. Cu această ocazie, şeful Executivului a exprimat convingerea că întrevederile care vor avea loc pe parcursul zilei cu preşedintele Republicii Moldova, ministrul Educaţiei, cu conducerea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene vor reflecta faptul că savanţii din Republica Moldova îşi doresc foarte mult să se implice în realizarea Programului Orizont 2020.

Exprimând deosebita plăcere de a se afla în ţara noastră, Domnul Robert-Jan Smits, Director General al Directoratului Comisiei Europene pentru Cercetare şi Inovare a mulţumit autorităţilor Republicii Moldova şi, în special, conducerii AŞM care a preluat această iniţiativă foarte constructivă de a fi gazda evenimentului de lansare regională a Programului Orizont 2020 din cadrul Parteneriatului Estic. Oficialul european a ţinut să specifice că acesta reprezintă cel mai mare Program nu doar din Europa, dar din întreaga lume. Are un buget total de 80 miliarde de euro şi acoperă perioada anilor 2014-2020.

În numele Comisiei Europene, dlui a exprimat dorința de a coopera în domeniul ştiinţei cu statele din cadrul Parteneriatului Estic, o regiune cu tradiţii ştiinţifice şi plină de cercetători cotaţi la nivel internaţional. Mai mult, Directorul General a remarcat că, cooperarea cu statele din vecinătatea estică a UE este o prioritate-cheie, datorită existenţei unui spectru larg de provocări comune, cum ar fi securitatea energetică, sănătatea, schimbările demografice sau transport. Aceste provocări pot fi soluţionate doar prin intermediul ştiinţei şi inovării. În prezentarea sa, dl Smits a remarcat că, în cadrul Programului Orizont 2020, există oportunităţi enorme nu doar pentru cercetătorii din UE, ci şi pentru cei din regiunea Parteneriatului Estic, iar valorificarea acestor oportunităţi va contribui la dezvoltarea ştiinţei la nivel european. Directorul General a evidenţiat că UE va continua să coopereze cu statele din Parteneriatul Estic, mai mult, se vor căuta soluţii pentru a intensifica şi consolida această cooperare.

În cadrul sesiunii plenare, acad. Gheorghe Duca, preşedintele Comitetului Naţional de asociere a trecut în revistă experiența obținută de către comunitatea științifică a Republicii Moldova, în participarea la Programul Cadru 7. Academicianul a remarcat intensificarea dinamicii de participare odată cu obținerea statului de țară asociată. Acest impact a fost resimțit și la nivel național prin reformele întreprinse în cadrul comunității. De asemenea, președintele Comitetului Național de Asociere, a prezentat viziunea strategică și prioritățile comunității științifice pentru Orizont 2020. Totodată, Domnia Sa a remarcat necesitatea dezvoltării platformei instituționale de cooperare internațională, consolidarea capacităților de cooperare a instituțiilor de cercetare în cadrul Spațiului European de Cercetare, fortificarea aspectului inovațional în cercetare, utilizarea diasporei științifice în calitate de experți la nivel național și stimularea participării acestora în proiectele de cercetare europene, precum și diseminarea activă a oportunităților oferite de Orizont 2020, prin evenimente de anvergură, precum Noaptea Cercetătorilor. Acad. Gheorghe Duca s-a arătat convins că Republica Moldova este gata să participe cu drepturi depline la Programul Cadru European de Cercetare, iar în acest sens, semnarea Memorandumului de asociere este următorul pas pentru comunitatea științifică autohtonă. Dumnealui şi-a încheiat discursul, citându-l pe Comisarul European pentru Cercetare, Inovare şi Ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn, care a adresat un mesaj participanţilor Forului moldo-român pentru ştiinţă şi educaţie, desfăşurat recent la Chişinău: „Timpul pentru acțiune este acum!”.

Agenda reuniunii a inclus alte trei sesiuni paralele, axate pe apelurile curente, lansate în următoarele domenii: sănătate, schimbări demografice şi bunăstare; tehnologii informaţionale și de comunicaţie; acţiunile de mobilitate Marie Sklodowska Curie.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM