A V-a ediţie a Conferinţei Academiilor Dunărene

2014-04-07

Academia de Ştiinţe a Moldovei, în comun cu Academia Europeană pentru Ştiinţe şi Arte din Austria, organizează cea de-a V-a ediţie a Conferinţei Academiilor Dunărene (DAC), care se va desfăşura la 7 aprilie 2014, cu începere de la orele 9.00, în incinta Academiei de Ştiinţe a Moldovei sub înaltul patronaj al E.S. Iurie LEANCĂ, prim-ministru al Republicii Moldova.

În cadrul evenimentului vor fi abordate subiecte privind energia durabilă/sustenabilă; calitatea resurselor apelor; riscuri de mediu; biodiversitatea şi biosecuritatea; caracterizarea şi calitatea tipurilor de landşaft; prevenirea inundaţiilor; societatea bazată pe cunoaştere, cercetarea, educaţia şi sectorul IT; competitivitatea întreprinderilor; oameni şi capacităţi/abilităţi.

Cu acest prilej, Academia de Ştiinţe a Moldovei va găzdui preşedinţi şi reprezentanţi ai Academiilor de Ştiinţe din regiunea Dunăreană, Centrului Comun de Cercetare, Comisiei Dunărene şi Comisiei Europene, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor de cercetare şi învăţământ superior din mai multe ţări.

La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

Program

Centrul Media al AŞM