Ziua Internaţională a Romilor celebrată în cadrul unei conferinţe ştiinţifice la AŞM

2014-04-08

La 8 aprilie 2014, la Academia de Ştiinţe a Moldovei a avut loc Conferinţa ştiinţifică romologică republicană „Romii/Ţiganii din Republica Moldova: comunitate etno-socială, multiculturală, istorico-tradiţională (1414–2014)”.

La eveniment au participat preşedintele interimar al AŞM, acad. Ion Tighineanu; viceprim-ministrul Tatiana Potâng; şeful-adjunct al Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, Ghenadie Barbă; directorul general al Biroului Relații Interetnice al Republicii Moldova, Elena Beleacova; Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Moldova, Excelenţa Sa, Marius Gabriel Lazurcă; Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ungariei în Republica Moldova Excelenţa Sa, Mátyás Szilagyi; președintele Reprezentanței Uniunii Internaționale a Romilor, Vasile Drangoi.

Evenimentul a fost deschis de către dr. hab. Aurelian Dănilă, academician-coordonator al Secției ştiințe umanistice și arte a AŞM, care a menţionat că, chiar dacă, nu ar fi fost o ocazie care ţine de o anumită aniversare, în ceea ce priveşte etnia romă, ar fi trebuit să se găsească timp pentru o astfel de întâlnire, ca să fie puse în discuţie problemele cu care se confruntă această etnie, precum şi a se aminti istoria lor.
Cu un cuvânt de salut din partea Guvernului Republicii Moldova, a fost prezent la eveniment viceprim-ministrul Tatiana Potâng. Oficialul a remarcat necesitatea intensificării eforturilor de susţinere a etniilor minoritare, îndeosebi celei rome, în vederea integrării eficiente şi durabile a acestora în societatea Republicii Moldova. Domnia Sa a mulţumit organizatorilor evenimentului, în special AŞM, remarcând că doar prin comunicare, prin cooperare şi colaborare putem să atingem ceea ce ne propunem din start, inserţia socială a populaţiei de etnie romă în societatea multiculturală din Republica Moldova.

În numele conducerii AŞM şi a CSŞDT, preşedintele interimar al AŞM, acad. Ion Tighineanu a salutat participanţii la eveniment, dorind succese în realizarea agendei conferinţei. Preşedintele interimar a menţionat că Republica Moldova, fiind un stat multinaţional, multietnic şi multilingv, reclamă o atenţie deosebită, obiectivă şi echitabilă faţă de reprezentanţii grupurilor etnice, în vederea asigurării unei coexistenţe paşnice şi favorabile dezvoltării societăţii. Domnia Sa a relevat rolul AŞM în asigurarea protecţiei şi promovării identităţii culturale şi a patrimoniului cultural al diferitor grupuri etnice, în special, prin acţiuni de studiere şi cunoaştere a istoriei, limbii şi tradiţiilor acestora, în contextul, convieţuirii lor în spaţiul şi societatea Republicii Moldova. Acad. Ion Tighineanu a exprimat sincere felicitări comunităţii rome din ţara noastră, cu prilejul celor 600 de ani de la prima atestare documentară a comunităţii în acest spaţiu şi le-a urat o continuă dezvoltare culturală şi socială, dăinuire în timp a tradiţiilor şi a neamului.

În cadrul manifestării a luat cuvântul Ghenadie Barbă, şef-adjunct al Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova. Domnia Sa a felicitat organizatorii evenimentului pentru realizarea concomitentă a conferinţei cu marcarea Zilei Romilor, menţionând că astfel, se pune în evidenţă faptul că comunitatea romilor este parte importantă a societăţii Republicii Moldova, care a locuit aici mai multe secole şi care mai departe trebuie să i-a parte din viaţa societăţii Republicii Moldova, ca cetăţeni cu drepturi depline, parte integrantă a acestei societăţi.

Aducând felicitări comunităţii rome, director general al Biroului Relații Interetnice (BRI) al Republicii Moldova, Elena Beleacova a menţionat că această sărbătoare ne apropie mai mult de profunzimea şi frumuseţea culturii, obiceiurilor poporului rom, popor ce a dat omenirii personalităţi notorii în toate domeniile vieţii social, economic, cultural. Directorul BRI a exprimat încrederea că acest proces va continua şi indiferent de naţionalitate, în calitatea noastră de cetăţeni ai Republicii Moldova, vom promova interesele naţionale şi interetnice pe plan european.

Excelenţa Sa, Marius Gabriel Lazurcă, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Moldova, a menţionat că discuţia despre istoria şi problemele comunităţii rome, sub tutela AŞM, dă cea mai prestigioasă voce acestei comunităţi. În calitate de Ambasador al României, diplomatul a subliniat că România a acumulat în ultimii ani o experienţă relevantă, în ceea ce priveşte conştientizarea unora din problemele comunităţii rome, experienţă pe care o pune la dispoziţie şi reprezentanţilor, liderilor comunitari din ţara noastră, considerând, totodată, că asemenea eveniment reprezintă un caz de integrare mai intens a valorilor şi standardelor europene, în materie de minorităţi, în Republica Moldova.

Cu un mesaj de salut către participanţii la întrunire s-a adresat, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ungariei în Republica Moldova, Excelenţa Sa, Mátyás Szilagyi. Diplomatul a specificat că este simbolic ca în această zi la AŞM, să se întrunească reprezentanţii din România, Republica Moldova şi Ungaria, întrucât aceste trei ţări sunt patria istorică a celor mai mari comunităţi a romilor în Europa.

Președintele Reprezentanței Uniunii Internaționale a Romilor, Vasile Drangoi a mulţumit pentru discuţia referitoare la problemele şi incluziunea romilor în societate. Dumnealui a remarcat că, pentru a cunoaşte mai bine romii şi problemele acestora, este necesar ca în interiorul mecanismului, care îi vizează, să fie implicaţi romii.

După şedinţa plenară, evenimentul a fost urmat de prezentarea a două rapoarte în expunerea dr. Ion Duminica, şef al Secției „Minorități etnice”, Centrul de Etnologie, Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM, cu raportul „Evoluția istorică a comunității romilor din Republica Moldova: robie, emancipare, culturalizare, deportare, sedentarizare, integrare şi dr. hab. Valentin Tomuleţ cu raportul „Categorii de ţigani din Basarabia în prima jumătate a secolului al XIX-lea”, după care a urmat sesiunea de comunicări, în cadrul căreia au intervenit dr. hab. Victor Ghilaş, dr. Maria Danilov, dr. Dorin Lozovanu şi alţii.

Zinaida Marin
Centrul Media al AŞM,