Opinia acad. Mihai Cimpoi, preşedinte al Comisiei de Etică a AŞM

2014-04-15

Astăzi, 15 aprilie, la Academia de Ştiinţe a Moldovei urma să fie convocată Comisia de Etică a AŞM pentru a examina acuzaţiile de plagiat, lansate de către doctorul în ştiinţe agricole Veaceslav Afanasiev, la adresa acad. Gheorghe Duca. Şedinţa nu a avut loc din cauza lipsei de cvorum.

În acest context, Centrul Media al AŞM a solicitat o opinie preşedintelui Comisiei de Etică, acad. Mihai Cimpoi. În declaraţia sa, academicianul a menţionat că „Acuzaţiile de plagiat, lansate de doctorul în ştiinţe agricole Veceaslav Afanasiev la adresa acad. Gheorghe Duca, sunt nefondate. Este vorba nu de un tratat ştiinţific, ci de o cuvântare, pe care acad. Duca a ţinut-o la o conferinţă cu genericul „Valorificarea rezultatelor ştiinţifice - baza dezvoltării durabile a economiei naţionale”, care a avut loc la 16 iunie 2004”.

În fond, precizează academicianul, în această cuvântare, acad. Duca se referă la câteva subiecte şi probleme, la care s-a referit şi dl Afanasiev în cuvântarea sa la aceeaşi conferinţă. Este vorba de subiecte care au fost discutate acolo şi care s-au aflat şi în programul conferinţei. Mai mult, cartea în care a apărut cuvântarea respectivă este o broşură pentru uzul intern al Academiei, în care acad. Duca menţionează că nu a inclus texte originale, ci alocuţiuni, rapoarte, prelegeri, comunicări, articole scrise sau rostite cu ocazia mai multor conferinţe şi specifică, totodată, că ţine cont de cercetările efectuate şi de alţi savanţi: „Strategia dezvoltării durabile, relevă perspectivele restructurării societăţii şi necesitatea reorganizării ştiinţei şi cercetărilor efectuate de savanţi în legătură cu tranziţia la economia de piaţă şi integrarea europeană”.

Totodată, precizează acad. Cimpoi, o contribuţie substanţială în tot ceea ce a promovat dl Duca şi a realizat pe parcursul anilor, revine echipelor cu care a lucrat în etapa respectivă, ceea ce e o dovadă că el, a luat în considerare ceea ce au făcut şi alţii: „…O contribuţie substanţială în tot ceea ce am promovat şi am realizat pe parcursul anilor revine echipelor cu care am lucrat la etapa respectivă - tuturor celor care au fost alături de mine în aceşti ani de căutare insistentă a adevărului, cărora, pe această cale le mulţumesc cordial”.

Cu alte informaţii vom reveni după şedinţa Comisiei de Etică care urmează a fi convocata.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM