Academia de Ştiinţe a Moldovei felicită conducerea Republicii Moldova cu ocazia liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni

2014-04-29

Dlui Nicolae TIMOFTI, Preşedinte al Republicii Moldova
Dlui Igor CORMAN, Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova
Dlui Iurie LEANCĂ, Prim-ministru al Republicii Moldova
Dlui Vlad FILAT, Preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova

În numele întregii comunităţi ştiinţifice din Republica Moldova avem deosebita plăcere de a felicita conducerea ţării cu ocazia liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni, începând cu 28 aprilie 2014. Activitatea prodigioasă pe care o desfăşoară conducerea Republicii Moldova, pe parcursul mai multor ani, apropie ţara noastră de idealul integrării economice, sociale şi politice plenare în Uniunea Europeană.

Suntem convinşi că acest eveniment marcant pentru parcursul european al Republicii Moldova va influenţa pozitiv dezvoltarea ţării noastre, deoarece va facilita mobilitatea cetățenilor Republicii Moldova şi va permite diasporei să se implice mai activ în dezvoltarea socio-economică a ţării.

Comunitatea științifică, cu suportul conducerii Republicii Moldova, a fost una dintre primele componente ale societății care s-a adaptat rapid noilor condiții și care s-a integrat cu succes încă din anul 2012 în Spațiul European de Cercetare. În consecință, cercetătorii noștri au posibilitatea să beneficieze de oportunităţile oferite de programele europene, cum ar fi Programul Cadru 7 și Programul Cadru Orizont 2020, societatea având, în acest sens, doar de câștigat.

În acest context, Academia de Ştiinţe a Moldovei, în comun cu alte instituţii din ţară, depune toate eforturile pentru susținerea politicilor și reformelor ce vizează integrarea europeană a ţării și promovarea în societatea noastră a valorilor europene.

Conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei