A fost dezvelită placa comemorativă, dedicată academicianului Boris Melnic

2014-04-30
 

La 29 aprilie 2014 a avut loc dezvelirea unei plăci comemorative, dedicate academicianului Boris Melnic, pe blocul casei din str. Serghei Lazo 26, unde a locuit distinsul om de ştiinţă, rector al USM, preşedinte al Comisiei Superioare de Atestare, preşedinte al Consiliului Consultativ de Expertiză din cadrul AŞM. Evenimentul s-a produs la doi ani de la trecerea în nefiinţă a regretatului academician.

La eveniment au fost prezenţi distinse personalităţi din mediul academic şi universitar, printre care acad. Gheorghe Duca, președinte al AȘM, acad. Ion Tighineanu, preşedinte interimar al AŞM, dr.hab, prof. Gheorghe Ciocan, rector al USM, acad. Ion Ababii, rector al USMF „N. Testemiţanu”, acad. Gheorghe Cimpoieş, rector al UASM, academicieni-coordonatori ai secţiilor de ştiinţe ale AŞM, personalităţi din diverse domenii.

Potrivit fiicei academicianului, Victoria Melnic, rector al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, instalarea plăcii, realizată de sculptorul Valerii Doicov, a fost posibilă graţie demersurilor înaintate autorităţilor de către conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Universităţii de Stat din Moldova – acad. Gheorghe Duca şi, respectiv, prof. Gheorghe Ciocan, cărora le exprimă sincere mulţumiri în numele familiei. Totodată, Vicoria Melnic a subliniat că această placă vine să înveşnicească memoria unui om care, timp de aproape 20 de ani cât a fost rector al USM, a depus eforturi susţinute pentru prosperarea învăţământului superior din ţara noastră, pentru pregătirea a numeroase generaţii de specialişti în toate domeniile, Domnia Sa fiind şi primul preşedinte al Comisiei Superioare de Atestare.

Prezent la eveniment, acad. Gheorghe Duca, președinte al AȘM, a remarcat importanţa acestei zile pentru comunitatea ştiinţifică şi universitară, când se cinsteşte memoria unui mare om, unei mari personalităţi, unui distins savant, cum a fost acad. Boris Melnic. Relevând contribuţia ştiinţifică a profesorului universitar şi savantului în domeniul fiziologiei omului şi animalelor, acad. Duca i-a profilat personalitatea complexă a regretatului academician, subliniind vocaţia unui pedagog înnăscut, unui exponent al culturii naţionale, unui exemplu de comportament, evidenţiind, totodată, calităţile morale şi nobile ale Omului cu suflet mare Boris Melnic, unde puteau fi regăsite plenar înţelepciunea, echilibrul, dragostea de oameni. „Pentru mine, acad. Boris Melnic a fost un dascăl, un prieten, un părinte care tot timpul m-a îndrumat şi îi mulţumesc bunului Dumnezeu că am avut această ocazie şi acest noroc să prietenesc cu Domnia Sa şi cu minunata familie Melnic”, a menţionat academicianul.

Rectorul USM, dr.hab. prof. Gheorghe Ciocan a exprimat marea responsabilitate de a fi alături de membrii familiei regretatului acad. Boris Melnic, mai ales într-un moment cu conotaţie atât de simbolică. Este Paştele Blajinilor, când toţi trebuie să plecăm capul şi să ne amintim de cei care au realizat lucruri frumoase şi demne până la noi şi pentru noi, a remarcat prof. univ. Ciocan, subliniind că pentru Domnia Sa, acad. Boris Melnic a fost şi va rămâne rectorul rectorilor Universităţii de Stat din Moldova, un om cu o deosebită moralitate, un om care şi-a adus contribuţia nu numai în educaţie şi cercetare, dar şi sub aspect managerial, a contribuit plenar la evoluţia acestei instituţii de învăţământ superior, poziţionarea căreia este astăzi bine cunoscută în societate. „Dezvelirea acestei plăci comemorative este un exemplu nu doar pentru noi, ci şi pentru generaţiile următoare. Este cazul să tezaurizăm acest nume, acest savant, acest manager, pentru viitorul acestui neam”, a îndemnat rectorul Ciocanu.

„Suntem astăzi, aici, în a doua zi de Blajini, pentru a comemora un om care fost blajin din fire, mărinimos, darnic”, a remarcat Valeriu Canţer, preşedintele CNAA, iar dezvelirea acestei plăci este, de fapt, o primă pagină, deoarece acad. Melnic merită mai multe pagini prin câte s-a impus. Fiind în postura de preşedinte al CNAA, Domnia Sa a ţinut să specifice că acad. Boris Melnic a înscris o filă de aur şi pentru această instituţie, unde a pus bazele acestui sistem, care îşi are o continuare consecventă până acum. Cu acest prilej, acad. Canţer a mărturisit că CNAA este în pragul unui eveniment similar, dedicat memoriei acad. Boris Melnic, care a fost un om al ştiinţei, culturii şi spiritualităţii noastre. Sub aspect de cercetare, a remarcat acad. Canţer, savantul Boris Melnic a fost un om care a cercetat omul în complexitatea lui, a fost fondatorul acelei asociaţii care poartă denumirea de Univers-Om. Preşedintele CNAA a exprimat certitudinea că vor urma şi alte pagini la fel de pline de recunoştinţă, şi asta pentru că tot ce a făcut distinsul om de ştiinţă este o bogăţie, este un tezaur al neamului nostru, iar aflându-se acolo, sus, în ceruri, să se bucure de acest aprilie frumos, de aceste flori care i-au fost aduse şi, de ce nu, de zâmbetele celor prezenţi, fiindcă el a fost un om care a ştiut să se bucure de viaţă, avea un zâmbet enigmatic, un zâmbet al omului înţelept.

Dr. hab., prof univ. Aurelia Crivoi, directorul Centrului Ştiinţe ale Vieţii, USM a mărturisit cu tristeţe în voce şi suflet lipsa pe care o simte deja de doi ani, cauzată de plecarea dascălului său, Boris Melnic. Regretatul mentor a fost un model pentru dumneaei care reprezintă unul din cei 34 de doctori, doctori habilitaţi, discipolii ai acad. Boris Melnic, care reprezintă miile de studenţi ai USM, pregătiţi pe parcursul a 18 ani, cât a fost rector şi care astăzi activează în diferite ramuri ale economiei naţionale, devenind personalităţi notorii sau ocupând posturi înalte de conducere.

Academicianul Boris Melnic s-a stins din viaţă la 27 aprilie 2012.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM