Savantul-ecolog Ion Dediu a marcat 80 de ani

2014-06-24
 

Savantul Ion Dediu, membrul corespondent al AŞM, fondatorul sistemului ecologic naţional a împlinit 80 de ani. Cu acest frumos prilej, distinsul ecolog a fost omagiat, în cadrul unei Conferinţe ştiinţifice, organizate la 24 iunie curent, la Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan” a AŞM, la care au fost prezenţi cercetători ştiinţifici, profesori universitari, din Republica Moldova şi România, colegi, discipoli, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale.

Octogenarul a fost felicitat de prim-vicepreşedintele AŞM, acad. Ion Tighineanu, care a exprimat deosebita plăcere de a fi prezent la aniversarea reputatului savant, manager iscusit, om politic şi personalitate de înaltă cultură şi care la cei 80 de ani îşi continuă rodnic activităţile şi savurează din plin frumuseţile plaiului natal ca un profund cunoscător al legităţii biodiversităţii.

Evocând activitatea ştiinţifică a omagiatului, prim-vicepreşedintele AŞM a remarcat competenţele deosebite în domeniul biologiei şi ecologiei, Ion Dediu fiind unul dintre primii savanţi-ecologi din ţară. M.c. Ion Dediu este o personalitatea recunoscută şi înalt apreciată prin diversele sale activităţi, fiindu-i accentuată calitatea de fondator al şcolii ştiinţifice de ecologie, care a îndrumat peste 30 de doctori şi doctori habilitaţi, părinte al uneia din primele catedre universitare de ecologie şi conducător al laboratorului ştiinţific specializat în ecologie din Moldova. Ca o perlă printre realizările membrului corespondent se evidenţiază fondarea Institutului Naţional de Ecologie, devenind primul director al acestuia. Dl Ion Tighineanu a remarcat, de asemenea, contribuţia esenţială a savantului la pregătirea şi editarea „Cărţii Roşii a Republicii Moldova”, Dicţionarului enciclopedic de ecologie, dar şi unor documente de politici de importanţă majoră pentru domeniul protecţiei mediului. Rezultatele activităţii ştiinţifice, didactice şi manageriale ale distinsului savant l-au recomandat la funcţii politice, devenind ministru al Mediului, preşedinte al Comisiei parlamentare în domeniul ecologiei, în cadrul căreia a promovat insistent ştiinţa ecologică şi a gestionat activităţi în managementul mediului.

La împlinirea venerabilei vârste, în numele conducerii AŞM, acad. Ion Tighineanu i-a oferit ilustrului savant Diploma de Recunoştinţă, dorindu-i să aibă parte de sănătate, să rămână la fel de chibzuit în toate, energic şi să promoveze şi în continuare cu optimism realizările ştiinţei ecologice.

Un mesaj de felicitare i-a adresat omagiatului viceministrul Mediului, Lazăr Chirică. Oficialul i-a înmânat o Diplomă din partea Ministerului Mediului, menţionând amprenta adâncă în domeniul ecologiei, a managementului ecologic distinsului savant.

Cu ocazia aniversării, octogenarul a fost felicitat de prof. univ. dr. Alexandru T. Bogdan care a venit cu un mesaj din partea Academiei Române. Colegul român i-a decernat Diploma academică Opera Omnia, în semn de recunoştinţă deplină profesională şi academică pentru activităţile complexe, didactice universitare, desfăşurate cu cel mai înalt profesionalism, pasiune şi dăruire, de-a lungul deceniilor, în domeniile bioştiinţelor ecologice, necesare bunăstării oamenilor. De asemenea, omagiatului i-a mai fost acordată o Diplomă într-o formulă unicat, fiind nominalizat ca profesor onorific la Programul postdoctoral de cercetare avansată în cadrul unui proiect finanţat de UE.

Alături de tradiţionalul La mulţi ani, dr.hab. Aurelia Hanganu, a venit cu o carte, proaspăt apărută din ciclul de lucrări biobibliografice, iniţiate de AŞM - „Membrul corespondent Ion Dediu. Biobibliografie”. Lucrarea a fost elaborată cu ocazia aniversării savantului şi este constituită din patru părţi, care inserează opiniile colegilor despre activitatea ştiinţifică şi cea politică, interviuri, bibliografia şi imagini care ilustrează viaţa şi activitatea savantului-ecolog.

Exprimând sincere felicitări omagiatului, acad. Teodor Furdui a menţionat că m.c. Ion Dediu merită cea mai mare apreciere pentru lucrările sale, dar şi pentru că este un mare patriot al ţării, această noţiune caracterizându-l plenar pe domnul Dediu. „Ai dreptul să mergi drept şi să nu te îndoi niciodată, fiindcă ai făcut tot ce a fost posibil, ai făcut ceea ce nu au putut face alţii”, a remarcat academicianul, precizând că Ion Dediu a fost cel care a fondat şi argumentat necesitatea creării departamentului de ecologie, a fondat Institutul Naţional de Ecologie, a editat primul Dicţionar enciclopedic de ecologie, mai multe reviste de specialitate şi peste 400 de lucrări ştiinţifice, este cel care şi astăzi este preocupat de probleme ecologice ale societăţii

Mesaje de felicitare i-au adresat omagiatului acad. Aurel Gulea, academician coordonator al Secţiei ştiinţe naturale şi exacte, acad. Boris Gaina, academician-coordonator al Secţiei ştiinţe agricole, colegi, discipoli, care i-au dorit octogenarului sănătate, succese şi bucuria împlinirilor.

Aniversarul a ţinut să aducă tuturor mulţumiri pentru prezenţa la evenimentul său aniversar, pentru cuvintele alese. Făcând o trimitere la trecut, omagiatul a mărturisit că tatăl său visa ca el să devină preot sau pădurar. N-a devenit nici preot, nici pădurar, în schimb, a fost dascăl, adică profesor. Se consideră, însă oarecum pădurar, deoarece a condus Departamentul Mediului, din care făcea parte şi silvicultura, iar pădurea, în opinia savantului Ion Dediu, este inima carcasei ecologice.

În contextul evenimentului aniversar, la Biblioteca Ştiinţifică Centrală a AŞM a fost organizată expoziţia „Ion Dediu - savant al ecologiei cu destin de luptător”, care include 160 de publicaţii ştiinţifice ale omagiatului.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM