Ciclu de prelegeri citite de prof. Emil DINGA

2014-07-18

În cadrul INCE vor or fi organizate un ciclu de prelegeri susţinute de DINGA Emil, dr., profesor. Sunt invitaţi toţi cei interesaţi.

Prelegerile vor avea loc în cadrul INCE, situat pe adresa: str. Ion Creangă, 45 bir.303.

Vor fi eliberate certificate de participare.

Înregistrarea la cursuri se poate efectual la tel. 501-100, 501-101.

EMIL DINGA - profesor universitar de economie teoretica, doctor in economie al ASE Bucuresti, cu lucrarea ,,Fenomenul inerţial în procesul economic”, cercetător ştiinţific grad 1 la Centrul de cercetări Financiare şi Monetare ,,Victor Slavescu” al Academiei Române, director general adjunct al Institutului Bancar Român.

Activitatea ştiinţifică este reprezentată de şapte monografii originale, trei traduceri din literatura economică internaţională, peste 80 de articole ştiinţifice şi studii publicate în reviste de specialitate, aproape 50 de proiecte de cercetare ştiinţifică academică.

Între anii 1998 -2001 E. Dinga a fost director general în Ministerul Finanţelor Publice, iar în perioada decembrie 2004-august 2005 a ocupat funcţia de ministru al integrării europene. De-a lungul timpului Emil Dinga a dezvoltat preocupări în domeniile: filosofia economiei (epistemologia, logica şi semiotica economică), politicile publice de ajustare macroeconomică (politica fiscală, monetară) şi modelarea heterodoxă a procesului/sistemului economic.

Surse: Date biografice din cartea Emil Ding . Studii de economie, 2009, B.: Economica, 549 p.

Orarul prelegerilor