(Evenimentul Zilei)Primul program comunitar pentru Moldova după semnarea Acordului de Asociere la UE. Expertiza proiectelor din sfera științei și inovării. O viziune conceptuală

2014-07-29

La 1 iulie, Președintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AȘM), academicianul Gheorghe Duca, a semnat, din partea R. Moldova, Acordul de Asociere la Programul european pentru cercetare-inovare ORIZONT 2020. Astfel, acesta devine primul program comunitar la care participă țara noastră după semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană.

Programul comunitar Orizont 2020 prezintă un șir de avantaje şi beneficii, și anume: participarea largă la realizarea proiectelor europene va aduce excelența în cercetarea științifică la noi acasă; va facilita şi va impulsiona implementarea rezultatelor științifice în beneficiul societății; va diminua exodul de cadre tinere; va permite utilizarea experienței europene în soluționarea problemelor cu care ne confruntăm la nivel național şi regional.

În acest context, conducerea AȘM a inițiat o reformă a sistemului de cercetare-dezvoltare. În vederea realizării reformei, au fost formulate mai multe obiective, inclusiv unul care se referă la creșterea calității procesului de expertizare în sfera științei şi inovării. În general, expertiza îşi are locul său distinct în organizarea și desfășurarea cercetării științifice.
Serviciul de expertiză a proiectelor din sfera ştiinţei şi inovării este relativ tânăr şi în continuă modernizare. Astăzi, este absolut clar că instituția responsabilă de expertiză are nevoie de o reformă dictată de cerințele zilei. În primul rând, ea are obligaţia de a armoniza procesul de organizare şi efectuare a expertizei proiectelor din sfera ştiinţei şi inovării cu standardele europene. AȘM promovează acţiuni concrete de îmbunătăţire a calităţii serviciului de expertiză, care pot fi realizate sub conducerea unui conducător cu experienţă şi cu o bună pregătire profesională. Creşterea culturii expertizei proiectelor din sfera ştiinţei şi inovării începe de la un personal bine instruit, ceea ce în final va permite realizarea obiectivelor instituţiei rapid şi eficient.

Și diaspora științifică poate pune umărul

Sporirea nivelului de cultură în acest domeniu trebuie tratată ca un instrument de dezvoltare a cercetării ştiinţifice. Aceasta se poate obține prin organizarea zilelor de informare, desfăşurarea evenimentelor, manifestărilor ştiinţifice pentru informarea publicului. Despre esența procesului de expertiză se cunoaşte puţin în afara AȘM. De aceea, misiunea actuală a instituţiei este de a populariza activitatea de realizare a expertizei proiectelor din sfera ştiinţei şi inovării.

Astfel, una din măsurile strategice ale Consiliului de Expertiză trebuie să fie orientată spre identificarea unor modalități eficiente de informare a publicului despre activitatea instituţiei în ansamblu, inclusiv despre etapele procesului de expertiză.

Una din priorităţile pachetului de reforme în cercetare-inovare constă în atragerea experţilor străini în evaluarea proiectelor. Se urmăreşte scopul de a evita conflictele de interese în cadrul expertizei, de a asigura o apreciere completă şi nepărtinitoare și o creştere a gradului de credibilitate faţă de procesul de expertiză.

Pentru realizarea acestei sarcini este necesar de a intensifica colaborarea cu diaspora ştiinţifică de peste hotare, precum şi cu instituţiile străine specializate.

Dezvoltarea relaţiilor de cooperare va îmbogăţi schimbul de experienţă în domeniu, baza de date a experţilor independenţi şi va consolida capacitatea instituţiei naţionale.

Actualmente, IP CCE organizează expertiza proiectelor din sfera ştiinţei şi inovării doar la etapa de estimare a propunerii. Pentru ameliorarea derulării proiectelor finanţate din sursele bugetare, considerăm necesară organizarea expertizei la etapele de realizare şi finalizare a proiectelor. În acest sens, desfăşurarea expertizei la diferite etape va spori considerabil responsabilitatea echipei pentru realizarea proiectului de cercetare. În vederea fortificării obiectivelor instituţiei, este necesară întărirea rolului Colegiului IP CCE – organul consultativ de pe lângă instituţie. Acesta este format din membri aleşi din rândurile savanţilor şi specialiştilor notorii pe domenii, în baza unui concurs în cadrul secţiilor de ştiinţe ale AȘM, precum şi din reprezentanţi ai ministerelor de profil.

Implicarea în spaţiul european de cercetare

O primă măsură ce se cere a fi luată este organizarea evenimentelor de documentare obiectivă şi adecvată a membrilor colegiului. Nu mai puţin necesară este atribuirea dreptului de a lua cunoştinţă de proiectele supuse expertizei şi de fişele de evaluare până la organizarea şedinţelor Colegiului. Aceasta poate fi realizată prin accesul la platforma electronică, ce urmează a fi perfectată. De asemenea, participarea mai multor reprezentanţi ai organelor administraţiei publice (în special, din ministere) în cadrul şedinţelor Colegiului va fortifica credibilitatea publicului faţă de deciziile luate.

Într-o expunere succintă, acestea sunt reperele de bază ale viziunii noastre conceptuale asupra activității Consiliului Consultativ de Expertiză și, implicit, asupra procesului de expertiză a proiectelor din sfera științei și inovării. În plan rezumativ, problemele-cheie care trebuie soluționate în cadrul reformării şi modernizării expertizei științifice sunt, în opinia noastră, următoarele:
• Ajustarea procesului de expertiză la standardele spaţiului european.
• Stabilirea obiectivelor instituţiei în conformitate cu sarcinile politicii de stat în sfera ştiinţei şi inovării.
• Iniţierea cooperării cu instituţiile de peste hotare responsabile pentru expertiza în sfera ştiinţei şi inovării.
• Atragerea experţilor străini în evaluarea proiectelor naţionale.
• Consolidarea cadrului legal cu privire la activitatea de expertiză a instituţiei.
• Sporirea nivelului de cultură în evaluarea proiectelor din sfera ştiinţei şi inovării.
• Asigurarea transparenţei în organizarea procesului de expertiză.
• Crearea platformei electronice pentru realizarea procesului de expertiză.
• Organizarea expertizei proiectelor din sfera ştiinţei şi inovării la diferite etape.
• Instruirea şi atestarea angajaţilor.
• Revizuirea instrumentelor de evaluare.
• Întărirea rolului Colegiului IP CCE.

Bunăstarea societății

Pentru realizarea acestei abordări conceptuale, este necesar ca perfecţionarea procesului de expertiză să decurgă în condiţiile unui efort susţinut din partea comunităţii academice, a societății civile, autorităţilor publice şi partenerilor de dezvoltare în cercetare. Conchidem că implicarea R. Moldova în spaţiul european de cercetare poate fi considerată o premisă importantă pentru amplificarea cooperării tehnico–științifice moldo-comunitare, fapt care va avea efecte pozitive asupra dezvoltării economiei şi bunăstării societăţii.

 

Dr. Viorica Boaghi, Consiliul Consultativ de Expertiză

Sursa: evz.md