Doctorul habilitat în agricultură, Valerian Cerbari, la o frumoasă aniversare

2014-08-12
 

La 11 august curent, doctorul habilitat în agricultură, prof. univ.Valerian Cerbari, şef al Laboratorului de Pedologie al Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae Dimo”, a împlinit 75 de ani.

Cu acest prilej, prim-vicepreşedintele AŞM, acad. Ion Tighineanu i-a adresat aniversarului un mesaj de felicitare, dorindu-i sănătate, mulţi ani şi realizări frumoase în ativitatea care i-a adus recunoştinţă atât în ţară, cât şi peste hotarele ei.  Academicianul i-a adresat cuvinte de mulţumire omagiatului pentru aportul ştiinţific considerabil, pe care l-a avut Domnia Sa pe parcursul anilor. În cuvintele sale de apreciere, prim-vicepreşedintele Tighineanu a remarcat că prof. Valerian Cerbari a fost preocupat toată viaţa de cercetarea solului, care este cea mai mare bogăţie a ţării noastre, dar şi cea mai mare dragoste a sa, a elaborat şi testat tehnologii de stopare a degradării şi de sporire a fertilităţii solului, a efectuat importante cercetări ştiinţifice aplicative privind ameliorarea cernoziomurile arabile în diferite asolamente etc.

Pentru merite deosebite în dezvoltarea pedologiei moderne, precum şi cu prilejul aniversării a 75-a din ziua naşterii, în numele Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică, dr.hab. Valerian Cerbari a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie a AŞM, Medalia  „Dimitrie Cantemir”.

Urări de sănătate, succese şi împliniri i-a dorit omagiatului secretarul ştiinţific al Secţiei ştiinţe agricole, dr. Gheorghe Tudorache. Din partea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, un mesaj de felicitare, însoţit de alese cuvinte de apreciere pentru activitatea prodigioasă în domeniu, a transmis dr. Dumitru Bratco. La mulţi ani şi urări de bine i-au urat directorul IPAPS „Nicolae Dimo”, dr. Iurie Moşoi, colegii, prietenii.

La rândul său, aniversarul a adus mulţumiri conducerii Academiei de Ştiinţe, Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică pentru atenţia care i-a fost acordată şi pentru înalta apreciere a muncii sale, dar şi colegilor care i-au fost alături şi i-au adresat cuvinte sincere de felicitare.

Renumit savant în domeniul pedologiei, recunoscut în ţară şi peste hotarele ei, Valerian Cerbari s-a născut în anul 1939. Este doctor habilitat în agricultură (1990), profesor universitar (1993), Specialitatea – Agropedologie. Din 1991 şi până în prezent activează în IPAPP „Nicolae Dimo”, în calitate de şef al Laboratorului de Pedologie al IPAPS „Nicolae Dimo”.
După absolvirea Universităţii a activat în Tadjikistan, efectuează un volum enorm de cercetări privind monitorizarea, cartarea, evaluarea bonităţii solurilor din această regiune.
Participă activ în realizarea proiectului instituţional aplicativ „Evaluarea stării de calitate a solurilor, elaborarea şi testarea tehnologiilor de stopare a degradării şi de sporire a fertilităţii prin modernizarea şi extinderea îmbunătăţirilor funciare”.
Este directorul unui proiect bilateral între AŞM şi Ministerul Federal al Educaţiei şi Cercetării din Germania „Refacerea structurii, remedierea însuşirilor fizice şi conservarea carbonului în cernoziomurile arabile prin utilizarea în asolament a îngrăşămintelor verzi”. Scopul proiectului este restabilirea însuşirilor solurilor prin metode fitotehnice, formarea unui bilanţ pozitiv al carbonului în sol şi reglarea emisiilor de CO2, stoparea proceselor de degradare a stratului arabil.
Drept rezultat, a fost creat Poligonul de cercetare în com. Lebedenco, r-nul Cahul, în cadrul căruia se realizează importante cercetări ştiinţifice aplicative privind ameliorarea cernoziomurilor arabile în diferite asolamente prin aplicarea îngrăşămintelor verzi.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM