Conferinţa Internaţională Limba română – limbă a integrării europene

2014-08-28

Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei, în colaborare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, organizează Conferinţa Internaţională Limba română – limbă a integrării europene, care va avea loc între 30 august şi 01 septembrie 2014 la Academia de Științe a Moldovei.

Manifestarea ştiinţifică se va desfăşura după următorul program:

30 august 2014
8.00 – 23.00 – Întâmpinarea şi cazarea oaspeţilor.
10.30 – Prelegere susţinută de poetul Horia ZILIERU (România) la Palatul Republicii în cadrul deschiderii anului de învăţământ la Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”.

31 august
8.30 – Şedinţă solemnă a Asambleii AŞM consacrată Sărbătorii Naţionale „Limba noastră cea română”, Sala azurie, Academia de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1, parter)
Cuvânt de deschidere: acad. Gheorghe DUCA, preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Cuvânt de salut : Nicolae TIMOFTI, preşedinte al Republicii Moldova.
Raportul „Un sfert de veac de revenire la normalitatea lingvistică în Republica Moldova” de Valeriu MATEI, academician de onoare al Academiei Române, director al Institutului Cultural Roman „Mihai Eminescu” la Chişinău.

10.30 – Depuneri de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
12.00 – Dezvelirea monumentului Poeţii Unirii: Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Adrian Păunescu (comuna Truşeni).

1 septembrie
10.00 – 12.00 Prelegeri susţinute de savanţi filologi la universităţile din Republica Moldova:

Acad. Eugen SIMION (România) - Academia de Studii Economice din Moldova
Acad. Mihai CIMPOI (România/Republica Moldova) - Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Chişinău
M. c. Ileana MĂLĂNCIOIU (România) - Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Lector univ. Bogdan CREŢU (România) - Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi
Eugen Uricariu (România) - Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul în Chişinău
Dr. conf. Galaction VEREBCEANU (Republica Moldova) - Universitatea de Stat din Moldova
Dr. hab. conf. Vasile BAHNARU (Republica Moldova) - Academia de Administraţie Publică de pe lângă Preşedinţia Republicii Moldova
Dr. conf. Ana VULPE (Republica Moldova) - Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul
Dr. hab. conf. Inga DRUŢĂ (Republica Moldova) - Universitatea Agrară de Stat din Moldova
Ileana URSU (Serbia) - Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău
Milan NENADIČ (Serbia) - Universitatea Tehnică a Moldovei
Dr. hab. prof. Elena CONSTANTINOVICI (Republica Moldova) - Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova
Dr. univ. conf. Vasile CUJBĂ (Republica Moldova) - Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău
Dr. prof. Cornel MUNTEANU (România) - Universitatea Liberă Internaţională din Moldova
Dr. hab. prof. Anatol GAVRILOV (Republica Moldova) - Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova

Comitetul organizatoric