Preşedintele AŞM a participat la inaugurarea noului an şcolar la gimnaziul „Adrian Păunescu” din Copăceni

2014-09-02
 

Preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a participat, la 1 septembrie, la ceremonia de deschidere a unui nou an şcolar. În acest an, preşedintele Duca, conform decizie Guvernului, a fost desemnat să participe la careul solemn al gimnaziului „Adrian Păunescu” din satul Copăceni, raionul Sângerei, care este şi locul unde s-a născut.

Adresând felicitări elevilor, pedagogilor, părinţilor, preşedintele AŞM a exprimat onoarea de a participa la festivitatea „Primului sunet” anume în Copăceni, chiar dacă nu s-a aflat prea mult timp în localitatea respectivă, fiind nevoit să plece cu părinţii, pedagogi şi ei, în diverse locuri. Onoarea a fost cu atât mai mare, cu cât în Copăceni s-au născut şi s-au lansat mari personalităţi ale neamului nostru, precum unul din cei mai mari poeţi şi intelectuali ai românităţii, membru al Academiei de Ştiinţe, Adrian Păunescu, al cărui nume îl poartă astăzi gimnaziul din Copăceni.

Şi pentru că Adrian Păunescu, prin creaţia şi moştenirea spirituală pe care ne-a lăsat-o, va rămâne un simbol al culturii naţionale şi al întreg spaţiului românesc, preşedintele a subliniat onoarea, dar şi datoria de a-i cinsti numele marelui intelectual şi pământean.

Fiind membru al Guvernului, preşedintele Duca a adresat felicitări cu ocazia începerii unui nou an şcolar şi în numele prim-ministrului, Iurie Leancă, dorindu-le copiilor să rămână mereu îndrăgostiţi de carte, de cunoştinţe, pentru că doar cunoştinţele aduc rezultate şi performanţe şi generează capacităţi de dezvoltare.

Iar pentru că ştiinţa este mai mult decât cunoaştere, academicianul le-a vorbit elevilor despre realizările ştiinţifice ale savanţilor, despre cât e de importantă ştiinţa pentru dezvoltarea societăţii în care trăim. Domnia Sa a făcut referinţă la Liceul Academiei de Ştiinţe, unde îşi fac studiile cei mai talentaţi copii din ţară, un absolvent al Liceului, Eugen Muralenco, fiind chiar elevul gimnaziului din Copăceni, care a ocupat locuri de frunte la olimpiadele de istorie şi economie.

Preşedintele AŞM a dăruit gimnaziului un televizor şi un set impunător de carte, biobibliografii ale personalităţilor notorii din diverse domenii ştiinţifice, inclusiv, Dumitru Matcovschi, Eugen Doga, Mihai Cimpoi, Gheorghe Mustea, Alexandru Roşca, Ion Ababii, Ion Bostan etc.

Totodată, pentru a stimula tinerii să continue profilurile fundamentale în cadrul studiilor liceale, academicianul Duca a făcut o donaţie de carte personală , inclusiv „Dicţionarul poliglot de chimie ecologică”, editat în cinci limbi, „Academician Gheorghe Duca. Biobibliografie”, "Contribuţii la societatea bazată pe cunoaştere”, alte lucrări despre activitatea sa.

Academicianul a ţinut să remarce performanţa şi dedicaţia celor mai buni elevi din cadrul gimnaziului care s-au învrednicit de premii speciale. Aceştia au fost Rusu Cristian, elev clasa a 8-a şi Chetrari Veronica, eleva clasei a 9-a.

În acelaşi timp, cu suportul Ministerului Tineretului şi Sportului, Domnia Sa a făcut elevilor o donaţie de mingi de volei, baschet şi fotbal pentru întreţinerea sănătăţii.

La solicitarea administraţiei gimnaziului, care intenţionează să edifice o galerie a personalităţilor marcante, născute la Copăceni, instituţiei i-au fost dăruite portretele academicienilor Adrian Păunesc şi Gheorghe Duca, originari din localitatea dată.

Elevii s-au fotografia cu preşedintele AŞM la bustul poetului Adrian Păunescu, instalat în curtea gimnaziului.

Preşedintele Duca a promis să revină cu drag în Copăceni ori de câte ori va fi posibil.

La gimnaziul „Adrian Păunescu” din Copăceni îşi fac studiile 135 de copii.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM