(Pro TV) Mai putine materii obligatorii! Proiectul-pilot aplicat intr-un liceu din capitala. Ce spun elevii si profesorii

2014-09-22

Mai putine materii obligatorii. Asta isi doresc marea majoritate a elevilor, insa, deocamdata au fost auziti doar cei de la Liceul Academiei de Stiinte. Aici este aplicat un program-pilot, astfel ca din cele 13 discipline obligatorii, elevii au doar sase.

De un orar personalizat se bucura si fiecare elev din clasa a 11-a, treapta pentru care este valabil programul-pilot.

Galina FILIP, DIRECTOR ADJUNCT: “Fiecare elev are orarul sau personal. Si-a selectat optiunile, trei obiecte cu cinci ore, trei obiecte cu trei ore. Adica e foarte simplu pentru ei.”

Daca pana acum elevii aveau si cate 14 materii obligatorii, acum numarul orelor s-a redus la jumatate, lucru de care tinerii nu au decat sa se bucure.

“Eu de exemplu nu prea o aveam cu informatica. Si acum mi-am ales biologia, fizica si incerc sa la studiez mai aprofundat.”

“Numarul orelor s-au redus si am timp pentru pregatire proprie, adica sa ma dezvolt personal, in alte domenii, creativitate sau psihologie.”

Iar profesorii marturisesc ca asteptau schimbarea demult.

Mircea COLPAGIU, PROFESOR DE FIZICA: “Metoda de a avea multe obiecte e de la URSS. Atunci se spunea ca omul trebuie sa fie multilateral dezvoltat. Acum puneti-va intrebarea, daca omul si-a ales fizica, ce-i trebuie lui sa stie cate rapisoare sunt in RM?”

Ceea ce nu regasim in multe institutii este si voluntariatul, care a devenit o disciplina optionala, dar obligatorie.

Pavel CERBUSCA, DIRECTOR-ADJUNCT PENTRU EDUCATIE: “Din 76 de elevi pe care ii avem in cele trei clase di a 11-a, 73 si-au ales voluntariat. Actiunile de voluntariat se preconizeaza in liceu, dar cu extindere in societate.”

Directorul institutiei spune ca deocamdata, planul-cadru va fi valabil si anul viitor, cand elevii care se bucura de initiativa vor fi in clasa a 12-a.

Iurie CRISTEA, DIRECTOR LASM: “Deja nu mai exista clasa a 11-a A, B, C, este doar clasa a11-a. Nici un profesor nu a fost disponibilizat, toti au acelasi numar de ore.”

Activitatea elevilor de la liceul Academiei este urmarita periodic de catre o comisie externa, care la final va formula concluzii. Totodata, mai putine discipline obligatorii prevede si noul Cod al Educatiei.

Sursa: www.protv.md