Simpozionul Internațional „Sisteme Informaționale Geografice”

2014-10-23

În perioada 24-25 octombrie 2014, Institutul de Ecologie și Geografie, în colaborare cu Universitatea Academiei de Științe a Moldovei organizează cea de a XXII-a ediție a Simpozionului Internațional „Sisteme Informaționale Geografice”.

Deschiderea evenimentului va avea loc la 24 octombrie 2014, ora 09:30 în Sala Senatului Universității Academiei de Științe a Moldovei, (str. Academiei, 3/2).

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea „Al. I. Cuza” (Iași, România), Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Universitatea „Babeș-Bolyai” (Cluj-Napoca, România), Universitatea de Stat din Tiraspol și Universitatea Tehnică din Iași (România).

În cadrul Simpozionului, tradițional sunt discutate tehnici noi apărute în domeniul Sistemelor Informaționale Geografice, aplicabilitate lor practică, validarea unor rezultatelor obținute, etc.

La Simpozion vor fi audiate 60 de lucrări științifice, inclusiv rapoarte orale și postere, inclusiv lansarea de carte în memoria Geografului dr. Tudor Ștrișcă. În total la eveniment s-au înregistrat 116 participanți, inclusiv din România, Germania, India și Franța.

Evenimentul are drept scop promovarea Sistemelor Informaționale Geografice în calitate de cel mai modern instrument de cercetare geografică și întrunirea specialiștilor din domeniu, în special din spațiul național și cel românesc.

Programul evenimentului

Centrul Media al AȘM