Apel către liderii partidelor politice antrenate în campania electorală

2014-10-30

FĂRĂ ŞTIINŢĂ MOLDOVA NU ARE VIITOR

Fiecare partid şi formaţiune politică tinde să-şi creeze o imagine de ansamblu pozitivă în ochii electoratului, mai ales în timpul campaniei electorale, pentru a obţine victorie la alegerile parlamentare. Înainte de a pretinde la votul cetăţenilor, liderii politici se consultă cu societatea civilă în scopul elaborării politicii de activitate a partidelor pentru următorii ani, când acestea eventual vor veni la guvernare.

În aceste împrejurări, am considerat necesar să ne adresăm în numele oamenilor de ştiinţă către partidele politice cu solicitarea ca, la elaborarea programelor de guvernare, să se ţină cont şi de opinia savanţilor referitor la rolul ştiinţei în soluţionarea problemelor ţării. Actuala campanie electorală pentru alegerile parlamentare îşi are specificul său, determinat de instabilitatea vieţii politice, de răspândirea pe scară largă a corupţiei, de lipsa de încredere a populaţiei în partidele care se află acum la guvernare, de lipsa transparenței în acţiunile acestora. 

Savanţii sunt tot mai îngrijoraţi de indiferenţa elitei politice vizavi de ştiinţă, de ignorarea rolului acesteia în dezvoltarea societăţii contemporane, fapt confirmat şi de trendul descendent, în ultimii ani, al alocării mijloacelor financiare pentru cercetare. Comunitatea oamenilor de ştiinţă califică această situaţie drept alarmantă, generând previziuni sumbre pentru perspectivele de viitor ale ţării.

Îngrijorarea noastră este amplificată şi de faptul că programele de guvernare ale partidelor politice, promisiunile liderilor politici în campania de alegeri în parlament referitor la cercetare, de facto, nu susţin ştiinţa, întrucât nu prevăd suport financiar şi promovarea acesteia, iar conceptele privind dezvoltarea statului nu se bazează pe succesele ştiinţei ca forţă motrice a dezvoltării societăţii. A lăsa în umbră ştiinţa şi inovarea pentru Republica Moldova înseamnă a sorti ţara la o continuă decadenţă.

În condiţiile în care statul nu dispune de surse energetice şi minerale, de posibilităţi de extindere a terenurilor arabile, considerăm că numai în baza ştiinţei şi a tehnologiilor avansate e posibilă asigurarea dezvoltării durabile a ţării, rezolvarea problemelor sociale şi nu în ultimul rând, supravieţuirea lui ca stat independent.

În numele comunităţii ştiințifice, solicităm ca în programele partidelor politice, de rând cu alte domenii de importanţă majoră pentru progresul societăţii, să se regăsească şi ştiința, tehnica şi tehnologiile avansate drept condiţie-cheie pentru relansarea economiei naţionale, dezvoltarea învăţământului de performanţă şi prosperarea ţării în perspectivă. Este necesar ca în societate să fie promovată o atitudine matură vizavi de cercetare şi de menirea ştiinţei, de rolul acesteia în realizarea strategiei de dezvoltare a statului, pentru a motiva tinerii specialişti să se încadreze mai activ în activitatea de cercetare. Atât liderii politici, cât şi guvernanţii, savanții şi întreaga societate trebuie să-şi îmbine eforturile în vederea confirmării rolului central al ştiinţei în dezvoltarea ţării în care dorim să trăim.

Domnilor lideri politici şi ai societăţii civile, suntem ferm convinşi că fără o atitudine împotriva neglijenţei propriei societăţi, fără recunoaşterea şi promovarea oficială a ştiinţei ca prioritate naţională, Republica Moldova nu are viitor.

Membrii Sfatului Academicienilor
al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Academicienii:
T.Furdui, N.Andronachi, M.Cimpoi,
M.Ciobanu, E.Doga, Gh.Ghidirim,
A.Roşca, S.Toma, Gh.Ţâbârnă
Membrii corespondenţi:
A.Ciobanu, S.Dumitrachi