TIMPUL lui Constantin Tănase nu se va opri nicicând

2014-10-30

Conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei exprimă sincere condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei, rudelor, apropiaţilor în legătură cu trecerea în eternitate a fondatorului, directorului şi editorialistului ziarului naţional „Timpul”, Constantin TĂNASE.

Stingerea din viaţă a lingvistului şi jurnalistului Constantin Tănase reprezinta o mare pierdere pentru cultura noastră. Va rămâne în memoria noastră ca un neobosit cultivator al limbii române, un jurnalist militatnt şi un perseverent lider de opinie care a lăsat o pagină distinctă în publicistica autohtonă, promiovată prin harul ziaristic cu care a fost înzestrat.

Constantin Tănase a plecat dintre noi... Dar TIMPUL lui Constantin Tănase nu se va opri nicicând.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească cu cei drepţi.

Gheorghe Duca, Ion Tighineanu, Ion Guceac, Gheorghe Rusnac, Aurelia Hanganu