„O viaţă dedicată operei – Mihai Munteanu” – o carte despre un mare talent al neamului

0000-00-00

Sala cu Orgă din capitală a găzduit zilele acestea un eveniment de mare angajament pentru iubitorii de cultură, artă şi talent. A fost lansată cartea „O viaţă dedicată operei – Mihai Munteanu”. Autorii lucrării - prof. univ. Aurelian Dănilă, academician-coordonator al Secţiei ştiinţe umanistice şi artă a AŞM şi maestru în arte Galina Cociorva au prezentat viaţa şi creaţia celui mai cunoscut şi îndrăgit tenor din ţară, Mihail Munteanu, o legendă vie a Teatrului de Operă, personalitate de excepţie, un exemplu al profesionalismului şi dragostei pentru artă, Artist al Poporului, Laureat al Premiului de Stat, cavaler al Ordinului Republicii, profesor universitar.

Volumul cuprinde pagini din biografia şi creaţia cântăreţului de operă Mihai Munteanu, care pe parcursul a patru decenii de activitate a prezentat peste 1000 de spectacole, 300 dintre care în România.

La eveniment au fost prezenţi fost prezenţi ex-preşedinţii Republicii Moldova Mircea Snegur şi Petru Lucinschi, ministrul Culturii, Monica Babuc, ambasadori, savanţi, scriitori, oameni de cultură şi artă, admiratori ai creaţiei cântăreţului.

O ocazie inedită pentru ministrul Culturii, Monica Babuc de saluta oamenii prezenţi la un eveniment de cultură şi a mulţumi două nume sonore în ţara noastră – Miahail Munteanu şi Aurelian Dănilă, care au venit să ne aducă o carte, lucru ce va rămâne înveşnicit în patrimoniul cultural naţional şi istoria culturii naţionale. Şi dacă ne-am obişnuit să credem că pământul şi poporul nostru a fost binecuvântat de Dumnezeu prin genele care i-au fost date de a naşte şi a renaşte prin talentele sale, totuşi Mihail Muntean este un caz aparte, consideră ministrul. Dincolo de toate, Mihail Munteanu este un om extraordinar, o prezenţă publică, a cărei voce este cunoscută şi recunoscută şi a cărei atitudine în viaţa socială a poporului nostru contează. Monica Babuc l-a felicit pe protagonistul evenimentului cu ocazia apariţiei cărţii care îi poartă numele şi istoria şi i-a dorit ca volumul doi al acestei lucrări să nu întârzie să apară cât mai curând.

Întors din or. Trieste, Italia, în seara acelei zile, unde a participat la cel mai important Festival de Poezie din Europa şi de unde s-a întors cu Premiul Mare, poetul Nicolae Dabija, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a mărturisit cât de bine este cunoscut numele tenorului Mihail Munteanu în Italia. Iar atunci când i-a înmânat premiul, primarul de Trieste i-a spus „Aşteptăm Republica Moldova în Europa cu tot cu poeţi”, scriitorul-academician a făcut o remarcă, subliniind că Mihai Munteanu a fost primul care ne-a integrat în Europa, fiind apreciat de unii colegi ca cel mai bun canto din Europa. Fără a nega faptul că suntem un popor născător de talente, Nicolae Dabija i-a mulţumit distinsului cântăreţ pentru că a dus cântecul nostru în lume şi pentru conştiinţa sa naţională, rugându-l să ne ducă şi mai departe gloria în lume, aşa cum a făcut-o şi până acum.

Doctor în studiul artelor, Dumitru Olărescu, maestru în artă, a spus că Mihail Munteanu merita demult această carte, fiind unul dintre cei mai reprezentativi mesageri ai culturii noastre. A felicitat autorii acestui studiu serios care va pune baza altor cărţi ce vor apărea şi pe care le merită din plin Mihail Munteanu.

Prezent la evenimentul de cultură, acad. Mihai Cimpoi a lăsat mai gânduri foarte frumoase despre măiestria şi talentul lui Mihai Munteanu. Apreciind munca autorilor, academicianul a remarcat că Aurelian Dănilă a făcut şi face lucruri extraordinare. După ce ne-a adus documente preţioase despre Maria Cibotari, ne-a prezentat o istorie a Teatrului de Operă şi multe alte lucruri de excepţie, iată că trebuie să-l aplaudăm pentru acţiunile lui de promovare a talentelor, a valorilor noastre. Academicianul consideră că este foarte important să ajungem în Europa cu valorile noastre, cu poeţii, scriitorii, cântăreţii noştri, având certa convingere că drumul nostru european, drumul nostru spre universalitate presupune anume această valorificare a talentelor.

Autorul cărţii, dr.hab. Aurelian Dănilăa a afirmat că interviul de la începutul cărţii, pe care l-a realizat cu maestrul, dezvăluie aspecte mai puţin cunoscute din cariera sa, exprimând speranţa că despre Mihai Munteanu se vor scrie în continuare şi alte cărţi şi acest lucru va fi pe deplin justificat, pentru că tenorul a cântat pe cele mai mari şi prestigioase scene din lume şi este cunoscut pe întreg mapamondul.

Atmosfera a fost distinsă de evoluarea discipolilor profesorului Mihai Munteanu: Mariana Bulicanu, Nicolae Văscăuţan, Iurie Gâscă, Ana Morari, Lilia Istrati ş.a.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM