A fost lansat Proiectul Institutului de Inginerie Electronică și Nanotehnologii, câștigat în cadrul Programului Orizont-2020

2018-09-21
 

La 20 septembrie 2018, a avut loc lansarea Proiectului SPINTECH (Stimularea excelenței științifice și a capacității de inovare în spintronica) a Institutului de Inginerie Electronică și Nanotehnologii „D. Ghițu”, proiect câștigat în cadrul Programului ,,Orizont-2020”.

La evenimentul de lansare a participat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, secretarul de stat, dr. Elena Belei, coordonatorul proiectului, acad. Anatolie Sidorenko, director al Institutului de Inginerie Electronică și Nanotehnologii „D. Ghițu”, Pepa Krasteva, coordonator de proiect din partea Comisiei Europene, prof. Alexander Golubov, Uni-TWENTE, Enschede, Olanda, prof. Vladimir Krasnov, Uni-Stockholm, Suedia, reprezentanți ai AȘM, UTM, RENAM ș.a.
 
Ministrul Monica Babuc a salutat participanții la memorabilul eveniment și a felicitat Institutul de Inginerie Electronică și Nanotehnologii „D. Ghițu”, care a reușit să obțină acest proiect în cadrul Proiectului științific European Twinning și Orizont 2020, SPINTECH. În discursul său, ministrul a menționat că participarea cercetătorilor din țara noastră la proiecte organizate în cadrul Programului Orizont-2020 reprezentă o experiență valoroasă și demonstrează progrese reale în domeniul cercetării și inovării, prin racordarea la standardele europene. „Cunoaștem cu toții obiectivul strategic principal al Republicii Moldova, care este aderarea la marea familie a popoarelor europene. Noi parcurgem un drum dificil și plin de provocări în realizarea acelor sincronizări cu legislația europeană, dar și cu practicile europene, inclusiv în domeniul cercetării și inovării. Depunem însă toate eforturile pentru ca politicile elaborate de stat să ofere o platformă nu doar confortabilă, dar și să ofere pârghii pentru obținerea acestor scopuri pe care ni le punem pe calea aderării Republicii Moldova la UE”, a punctat oficialul, reiterând angajamentul Guvernului RM de a moderniza și de a face cat mai atractive și motivante domeniile cercetării și inovării, atât pentru cercetători, cât și pentru sectorul privat al economiei.
 
Într-o altă ordine de idei, ministrul Monica Babuc l-a felicitat pe acad. Anatolie Sidorenko, care, a marcat de curând, vârsta de 65 de ani și i-a oferit Diploma de Onoare a Guvernului, pentru dedicație, dezvoltarea și susținerea cercetării în domeniul supraconductivilității sistemelor cu dimensionalitate redusă și a nanostructurii funcționale, precum și pentru promovarea imaginii Republicii Moldova prin proiectele de cercetare.
 
Academicianul Sidorenko i-a mulțumit, la rândul său, ministrului Babuc pentru prezența la lansarea proiectului și pentru cuvintele de felicitare, care îl onorează. Savantul i-a oferit oficialului cartea apărută de curând la prestigioasa editură „Springer”, intitulată „Nanostructuri funcționale și metamateriale pentru spontronica superconductoare, care, de fapt, constituie baza proiectului SPINTECH.
 
În cadrul evenimentului, Pepa Krasteva, coordonator de proiecte, H2020, Bruxelles, a prezentat informații despre programele UE și despre Proiecte TWINNING, dar nu înainte de a felicita echipa pentru acest succes, deoarece, susține Pepa Krasteva, un proiect TWINNING nu este atât de ușor de obținut. Expertul european a expus prioritățile programului, ce așteptări are Twinning, dat fiind că Twinning este o cale pentru a identifica o strategie pentru cercetare.       
 
Proiectul Twinning SPINTECH a fost prezentat de liderul de proiect acad. Anatolie Sidorenko, care a reliefat ideea principală a proiectului, parteneriatele, precum și componentele de bază ale proiectului, acestea fiind: schimbul de experiență între cercetători, savanți; training-uri, conferințe și școli de vară; diseminarea informației, organizarea zilei ușilor deschise, conferințe de presă etc. Totodată, academicianul a prezentat și lucrarea apărută în 2018, la editura germană „Springer”, intitulată „Nanostructuri funcționale și metamateriale pentru spontronica superconductoare, care, potrivit sursei este baza proiectului SPINTECH.
 
La eveniment au mai luat cuvântul dr. Elena Belei, secretar de stat, prof. Vladimir Krasnov, Uni-Stockholm, Suedia, prof. Alexander Golubov, Uni-TWENTE, Enschede, Olanda, Giulio Scocchi,  mem. cor. Dumitru Țiuleanu, UTM, Petru Bogatencov, reprezentat RENAM ș.a.
 
Proiectul Twinning SPINTECH, în cadrul Programului ,,Orizont-2020”, a fost câștigat de Institutul de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii, Moldova, Universitatea Twente (Olanda) și Universitatea din Stockholm (Suedia). Proiectul are o durată de 3 ani, având drept scop consolidarea și sporirea capacităţii de cercetare şi inovare în spintronică - mod de transmitere a informației și energiei fără curent electric. Costul total al proiectului este de 1 milion de Euro, dintre care jumătate de milion vor fi valorificați de către cercetătorii din Republica Moldova și câte 250 de mii vor reveni partenerilor din Suedia și Olanda.

Galerie foto
Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al AȘM