Miercuri, 24 aprilie 2019, începând cu ora 10:00, în incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei (str. 31 August 1989, nr. 121 A, Chișinău), își va desfășura lucrările cel de-al XIII-lea Simpozion de Heraldică, organizat de Societatea de Genealogie, Heraldică și Arhivistică „Paul Gore” în parteneriat cu Comisia Națională de Heraldică de pe lângă Președintele Republicii Moldova și cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei.
Programul include cinci-nouă comunicări științifice din domeniile heraldicii, vexilologiei, faleristicii, sigilografiei, uniformisticii, altor științe înrudite și conexe axate pe simboluri istorice, cu precădere legate de istoria spațiului dintre Prut și Nistru.
Lucrările simpozionului se desfășoară în limba română, dar se admit comunicări și în limbile rusă, franceză, engleză, cu distribuirea în sală a unor rezumate desfășurate în română. Pentru fiecare comunicare se rezervă până la 30 de minute, dintre care 20 minute destinate prezentării și 10 - discuțiilor. Sunt salutabile prezentările însoțitoare în PowerPoint, care eventual pot cuprinde și rezumatele în română ale comunicărilor în alte limbi. La scrierea și redactarea comunicărilor, autorii vor avea în vedere perspectiva publicării lor în anuarul „Heraldica Moldaviae”.
Doritorii de a participa la simpozion vor prezenta titlul comunicării și un rezumat în limba română de până la 2000 semne pe una din adresele electronice: [email protected] sau [email protected]. Termenul-limită de prezentare a titlurilor și rezumatelor este 1 aprilie 2019, ora 12.00.
Cheltuielile de deplasare, cazare și masă sunt suportate de participanți.
Alte informații pot fi aflate la aceleași adrese electronice sau la telefoanele:
022-251-022; 0-693-78-619 – Silviu Tabac
022-238-285; 0-681-17-146 – Ana Boldureanu
Comitetul organizatoric
Serviciul de Presă al AȘM
|