Dragi femei, să rămâneți mereu în primăvara vieții

2019-03-07
 

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor, președintele interimar al AȘM, acad. Ion Tighineanu a felicitat doamnele din cadrul Aparatului administrativ al Prezidiului AȘM. Președintele interimar le-a dorit doamnelor multă sănătate, să rămână mereu în primăvara vieţii, la fel de frumoase şi apreciate, indiferent de funcțiile pe care le dețin. Acad. Tighineanu a exprimat certitudinea că femeia, prin înseși existenta sa, dă sens vieții, lucrurilor şi oferă echilibru atât în familie, cât şi în colectiv. „Vă doresc sănătate dumneavoastră, sănătate celor apropiați, dragi dumneavoastră. Să fiți fericite și mereu iubite, fiindcă dragostea este fundamentul vieții și poate este cea, ceea ce ne-a dat Dumnezeu mai de preț și prin dragoste se fac toate lucrurile, prin dragoste noi reușim, prin dragoste supraviețuim și datoria noastră este să transmitem dragostea la cei din jur, la generațiile următoare. La mulți ani, dragele noastre, sănătate și fericire. Să vă păzească bunul Dumnezeu și să-i păzească pe toți, să reușim să mergem înainte”, le-a spus președintele interimar doamnelor de ziua lor.

Doamnele au fost felicitate și de către dr. Oleg Chihai, președintele Comitetului Sindical. În mesajul său de felicitare, președintele CS a ținut să mulțumească colegilorde la Comitetul Sindical al AȘM, care au organizat această sărbătoare, subliniind că în aceste vremuri, cel mai important este să fim uniți într-o cauză comună, să avem respect unul față de altul. „Pentru doamnele noastre, de aici, vreau să doresc să fiți întotdeauna cele mai frumoase, cele mai gingașe, să rămâneți izvoare nesecate de dragoste, pentru că acesta este marea misiune a femeii în lumea asta. Bunul Dumnezeu să vă aibă în paza sa, să aveți parte de copilași și nepoți sănătoși, de soți care să vă iubească cu adevărat, să vă alinte cu dragoste, iar la serviciu să fiți utile, importante, răsfățate de către colegii bărbați. La mulți Ani și vă mulțumesc că sunteți alături de noi și suntem într-o cauză comună”, le-a dorit președintele CS, oleg Chihai.
 
Să aibă parte de iubire de la cei dragi și zâmbete deschise de la tot ce le înconjoară, le-a dorit doamnelor și dr. Andrei Bujoreanu, vicepreședintele Comitetului Sindical.  
O frumoasă surpriză pentru doamne a venit, ca de obicei, din partea dr.hab. Aurelian Dănilă, membru al Secției științe sociale, economice, umanistice și arte care l-a invitat pe îndrăgitul Tudor Ungureanu, conducătorul ansamblului „Ștefan Vodă” pentru a încânta inimile doamnelor prezente cu vocea sa divină și melodiile legendare cu care ne-a obișnuit. 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM