Problema securității umane și garantarea siguranței persoanei, discutate în cadrul unei conferințe științifice la Academia de Științe

2019-03-27
 

La Academia de Științe a Moldovei a avut loc, la 26 martie 2019, Conferința științifico-practică cu participare internațională „Provocări actuale la adresa securității umane: implicații pentru Republica Moldova”. Evenimentul a fost organizat de Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Centrul Cercetări Strategice al ICJPS, în parteneriat cu Academia de Științe a Moldovei și Asociația Promo-LEX. La conferință au participat reprezentanți ai instituțiilor organizatoare, invitat de onoare fiind prof. Robert Lutz-Paul E.Treusch, Southwestern Law School, Los Angeles, California, profesor emerit și specialist în drept internațional, reglementarea conflictelor care se află într-o vizită de studiu în Republica Moldova.

Potrivit directorului Centrului de Cercetări Strategice al ICJPS, dr. Natalia Albu, inițiatoare al organizării evenimentului, conferința respectivă este o continuitate a activităților propuse încă anul trecut, când a fost inițiat un grup de lucru privind elaborarea unui ghid de analiză și evaluare a riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale. În context, dr. Natalia Albu a subliniat că Centrul și-a propus să valorifice ghidul elaborat și din perspectiva provocărilor la adresa securității umane. Actualmente statele tot mai mult pun accent pe securitatea individului și siguranța persoanei în politicile sale de securitate deoarece, susține experta, eficiența sistemului de securitate naţională se cuantifică și în indicatorii de „securitate umană”. Iar, conceptele precum „buna guvernare”, „eficienţa”, „calitatea” şi „capacitatea” de acţiune a instituțiilor din sectorul de securitate devin vitale în aprecierea nivelului de asigurare atât a securității naționale, cât și a securității individului.
 
În cuvântul său inaugural, directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, dr.hab. Victor Juc, a subliniat buna și prolifica cooperare cuAsociația Promo-LEX, dar și cu alte entități ale societății civile, dată fiind viziunea comună de a contribui la clarificarea și promovarea unor idei, inclusiv, într-o problemă de o importanță deosebită care și-a găsit reliefare în genericul acestei manifestări. „De regulă, noi vorbim mai mult de securitatea internațională și o partajăm în câteva niveluri sau vorbim de securitatea națională și ne cantonăm asupra unor compartimente, mai curând, sub auspiciile Alianței Nord-Atlantice ce țin de securitatea informațională, dar securitatea umană rămâne în umbră. Acesta însă este un subiect cardinal pentru evoluția statului, a societății și al individului. De securitatea umană de aducem aminte doar atunci când apare vreo catastrofă tehnogenă sau vreo catastrofă naturală cum este acum, spre exemplu, în Africa de Est. Atunci toți vorbesc despre acest fenomen, dar securitatea în general este un fenomen foarte complex și fiecărui component al securității îi revine un rol destul de important, în special, aș pune accentul pe factorul uman, deoarece ține de dezvoltarea capitalului uman, de promovarea oamenilor”, a constatat expertul Victor Juc.    

În contextul parteneriatului cu AȘM și ICJPS, care durează mai mult de opt ani, Alexandru Postică, Asociația Promo-LEX, a exprimat doleanța de a continua colaborarea cu mediul academic, mediul de cercetare și respectiv, Asociația, ca primă sursă care vine cu informația din teren, să o pună la dispoziție, astfel încât să fie utilizată cât mai eficient în promovarea și apărarea democrației și drepturilor omului pe întreg teritoriul Republicii Moldova. „Securitatea umană nu ar fi securitate, dacă nu am lua în considerare populația care trăiește pe acest pământ. De aceea, vreau să reiterez faptul că din anul 2004, scopul nostru este să promovăm și să apărăm drepturile omului în regiunea transnistreană. Din aceste considerente, mă bucură faptul că mediul academic și de cercetare acceptă discutarea cel puțin și cercetarea mai profundă a problematicii transnistrene”, a menționat președintele Promo-LEX. Totodată, expertul a remarcat că Asociația Promo-LEX deja de ani buni prezintă rapoarte de monitorizare a situației din stânga Nistrului. Nu a fost o excepție nici în acest an, Asociația venind cu un raport semestrial al acestei probleme.
 
Robert Lutz-Paul E.Treusch, Southwestern Law School, Los Angeles, California, a expus în alocuțiunea sa interesul săuprofesional care se referă la normele dreptului internațional, reglementarea conflictelor și necesitatea asigurării securității umane, dar nu înainte de a mulțumi organizatorilor pentru invitație și pentru oportunitatea de a fi parte a acestui proiect. „În 2017 am vizitat Republica Moldova și am avut o serie de cursuri în dreptul internațional public, privat și transnațional. Am avut posibilitatea să cunosc mai multe lucruri despre Moldova. Drept consecință, am aplicat pentru programul Full Bride care îmi oferă posibilitatea, de asemenea, să predau cursuri de drept internațional public la USM. Aceasta subliniază importanță schimburilor de experiență în domeniul internațional, iar eu privesc acest lucru ca fiind o dezvoltare a relațiilor internaționale. Predarea cursurilor ca soluționarea litigiilor internaționale presupune a oferi o justiție mai bună, o lege mai bună și a promova valorile în soluționarea litigiilor internaționale. Ca urmare a acestor acțiuni voi organiza un schimb de experiență cu statele Belarus, Republica Moldova și Ucraina prin asociația Biroului de Avocați American”, a punctat profesorul din SUA.
           
În continuarea evenimentului, dr., conf. univ. Natalia Albu, director al Centrului Cercetări Strategice al ICJPS a expus o prezentare, în care s-a referit la problema securității umane și garantarea siguranței persoanei versus securitatea persoanei. Dr. Ion Mocanu a prezentat comunicarea ce vizează securitatea persoanei în contextul mediului regional actual: analiză sociologică, dr., cp(r.) Iurie Gotișan, a conferențiat la subiectul securitatea migrațională via securitatea frontalieră. Amenințări și riscuri la adresa securității demografice a Republicii Moldova au fost subiectul prezentării dr. Valeriu Mîndru, iar Pavel Cazacu de la Asociația Promo-LEX a prezentat Raportul semestrial pe perioada iulie-decembrie 2018 privind respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.
 
În cadrul conferinței, au luat cuvântul și alți cercetători care și-au propus să dezbată probleme actuale ale asigurării dreptului omului. Experții au discutat subiecte ce vizează limitele de asigurare ale securității umane în contextul bunei guvernări. De asemenea participanții și-au propus să identifice care ar fi căile prioritare în implementarea politicilor publice privind asigurarea securității umane într-un conflict nereglementat și în contextul în care nu este controlată implementarea sau garantarea drepturilor omului pe teritoriul respectiv.    
           
La finele conferinței a fost prezentat Ghidul „Riscuri și amenințări la adresa securității naționale: tehnici de analiză și evaluare”, raportor, dr. Natalia Albu,  directorul Centrului Cercetări Strategice, ICJPS. Potrivit expertului, Ghidul este împărțit în trei compartimente: primul compartiment vizează structura sistemului de securitate națională a Republicii Moldova, al doilea se referă la Managementul riscurilor și al treilea compartiment conține abordări practice din perspectiva analizei riscurilor din mai multe perspective. Ghidul este destinat sectorului guvernamental, mediului academic, dar și celor interesați de subiect. Este scris într-un limbaj accesibil, a precizat dr. Natalia Albu, în speranța unei abordări comune privind termenii cu7 care se operează în procesul de elaborare a politicilor de securitate. Acesta este accesibil pe site-ul Institutului Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, iar instituțiile prezente la eveniment l-au primit și în varianta printată.
Eugenia Tofan,
                Serviciul de Presă al AȘM