Acad. Gheorghe Ghidirim: „Nutream în mine o poveste - să-mi creez o familie
pe care s-o iubesc, precum ne-a iubit Tata și să fac tot posibilul ca sa-i creez acestei familii o bunăstare și o bună educație. Astăzi, mă închin zilnic Domnului că m-a auzit și visul meu s-a împlinit”.
Astăzi, îi spunem La Mulți Ani academicianului Gheorghe Ghidirim!
Astăzi, Omul născut sub semnul lui Hippocrates, „spadasinul care cheamă moartea la duel”, cum ar spune Nicolae Dabija, pentru a reda viața cuiva sau a-i prelungi speranța, Omul perseverentei, cumsecădeniei, abnegației, Omul datoriei profesionale, Omul de înaltă cultură și demnitate națională, patriotul, cetățeanul fidel și credincios al țării sale, nume de rezonanță în medicina autohtonă, savant cu renume, chirurg de la Dumnezeu, personalitate marcantă a vieții publice din țară, întră în familia elitară a octogenarilor. Deși are două zile de naștere, o preferă mai mult pe cea din 22 aprilie. Mărturisirea veni chiar de la Domnia Sa, când ne frământam și nu știam când să-i urăm ani de viață lungă și frumoasă. (Este o poveste mai lungă, pe care o vom relata cu alte ocazii).
Pentru omagiatul Gheorghe Ghidirim, personalitatea pentru care meseria de doctor a depășit cu mult ideea de profesie, a devenit un stil de viață sau, mai curând, o vocație, cei 80 de ani l-au găsit cu aceleași virtuți de Om dedicat, fie la Catedră, care i-a devenit a doua casă, fie la Academia de Științe, unde vine cu mândrie și onoare, dar mai ales, l-au găsit cu aceeași modestie, cu același chip de om luminos, blajin, binevoitor și onest. Modestia și pioșenia cu care acad. Gheorghe Ghidirim pășește acest hotar al virtuoșilor generației sale, vine să demonstreze că omul cu adevărat este făuritorul destinului său, iar anii pe care i-a adunat îi resimte nu ca o povară, ci ca o sumă a experiențelor, a credințelor dobândite de-a lungul vieții, a educației și a valorilor în care a crescut, a lecțiilor de viață pe care dintotdeauna le-a primit cu înțelepciune și recunoștință.
E minunat să afli că omul care știe ca nimeni altul să dezlege tainele chirurgiei, să vindece boli, omul care răpește din viața sa reală timpul pentru a naște vieți, pentru a renaște speranțe, nu vrea nimic în schimb, decât să-l știe pe altul fericit, să știe că prin harul binecuvântat de destin, el poate să aducă și altfel de vise celui suferind – visul de a trăi. Ce poate fi mai înălțător…?
Despre pledoaria unei vieți trăite în slujba meseriei, despre miracolul de a fi medic, despre fericirea de a dărui speranțe, despre muncă, griji, patriotism, umilință, demnitate, despre fericirea și grația de a avea o familie l-a care a visat, prieteni, colegi și îndrumători, dar și despre pasiunile omagiatului Gheorghe Ghidirim aflăm din mărturisirile pe care ni le-a oferit, în exclusivitate, în interviul, pe care vă invităm să-l savurați.
A consemnat: Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM
Stimate Domnule academician Gheorghe Chidirim, la 22 aprilie marcați o frumoasă și venerabilă aniversare, purtând astăzi cu liniște în suflet bucuria celor patru anotimpuri adunate în opt decenii de viață. Este și motivul pentru care Vă invit să purtăm acest dialog justificat, cred, și o să dăm pornirea chiar cu începutul. Când și cum v-ați descoperit iubirea sau marea pasiune pentru medicină? V-a influențat cineva sau ați simțit-o cu sufletul? Sau când ați simțit ce ea este șansa cea mare că trebuie să fiți medic și nu altceva?
În anul 1953 am absolvit cu note excelente școala de 7 ani din satul natal Palanca, plasa Olănești și în fața mea a apărut dilema firească - ce să fac mai departe, cu ce să mă ocup? Evident, că în minte roiau gânduri diverse: inginer, jurist, agronom, aviator și altele. Dumnezeu mi l-a trimis alături pe cumnatul meu (viitorul naș de cununie), profesorul de limbă română, Simion Șchiopu care sosise cu sora Tamara în concediul de vară. După o noapte de discuții la această temă cu exemple și dezvăluiri am ajuns la concluzia fermă - devin medic și punctum. Argumente erau multe: starea socio-economică a populației Basarabiei era mai mult decât precară după intemperiile suferite - război, evacuare (în Palanca trecea linia întâi a conflictului militar), foamete organizată, colectivizare forțată și toate însoțite de epidemii - tifos, malarie, tuberculoză, hepatite ș.a. În familia noastră mama Tatiana murise de tuberculoză pulmonară la numai 42 de ani (1943), sora Olga - după naștere, sora Nina - în urma meningo-encefalitei. Un argument imposibil de neglijat era și sărăcia instalată în familie. Tata Petru rămăsese cu 7 copii din cei 10 născuți (murise la vârsta de până la 1 an), iar la Colegiul de Medicină din Tighina elevii străduitori primeau bursă.
Dacă ar fi să ne faceți un rezumat al carierei Dumneavoastră, care ar fi?
Firește că și viitoarea carieră mi-a trasat-o același ilustru pedagog Simion Șchiopu, Colegiul de medicină din Tighina pe care sa-l termin cu brio; Institutul de Medicină din Chișinău (tot cu brio); catedra de chirurgie (doctor in medicină, doctor habilitat, profesor). Vreau să afirm (fără lipsă de modestie) că am dus la bun sfârșit toate prevederile distinsului dascăl, însă imaginația lui a fost până aici. Nu putea Domnia Sa să întrevadă că învățăcelul său va deveni pe viitor Deputat al Poporului din URSS (1989), Ministru al Sănătății în primul Guvern (cu adevărat democratic) al Moldovei Suverane (1990), Academician al AȘM (1993), Membru de Onoare al AȘM din România (1993), Laureat al Premiului Național (2011), Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău (2014) ș.a. Am enumerat aceste distincții fiind obligat să răspund la întrebarea adresata și nicidecum ca să mă laud, fenomen pe care îl detest din copilărie.
Vă mai amintiți cu ce ați debutat în medicină?
După absolvirea Colegiului de medicină și încercarea eșuată de a mă înscrie în rândurile studenților la Institutul de Medicină (1956), timp de un an de zile am lucrat ca felcer în raionul de baștină, Olănești. Aici am înregistrat primele greutăți ale profesiei de medic, dar și primele succese. Și acum port în memorie cu mândrie momentele când am stabilit diagnosticul de pneumonie la o fetiță de 12 ani fără a avea la dispoziție metode imagistice contemporane, diagnosticul corect al apendicitei acute la o bătrânică după ce dăduse greș un chirurg cu multă experiență. Însă cel mai bine mi s-a întipărit în memorie prima naștere a tripleților (un băiat și două fetițe) la o femeie din satul Purcari.
Dar în cariera științifică?
Conform indicațiilor aceluiași Simion Șchiopu, m-am preocupat de știință încă din timpul studiului la Colegiul de medicină, efectuând prima lucrare: Transfuzia de sânge (1954),ulterior, au urmat rapoartele științifice la diferite catedre ale Institutului de Medicină - Metodele medicamentoase de reanimare a nounăscuților (1959, prof. V. Cernov), Viața și activitatea pof. N. Sclifosovschi (1960, prof. N. Anestiadi), Capacitățile anestetice ale novocainei (1962, acad N. Gheorghiu). Prima lucrare științifică de prestigiu, însă, a fost Dinamica tensiunii venoase și altor indici hemodinamici în cursul afecțiunilor chirurgicale, efectuată și susținută sub egida ilustrului savant Nicolae Anestiadi, în 1969. Cea de doctor habilitat în medicină - Complicațiile pancreatitei acute - sub conducerea renumitului savant-chirurg din Sanct-Petersburg V. Filin, în 1983. În total, am publicat 820 lucrări științifice.
Citesc mai multe materiale despre metodele revoluționare din medicină, semn că reputația științei medicale se află în plină ascendență. Cum vă pare sistemul medical autohton actual? Suferă sau nu medicina autohtonă de probleme de imagine?
Medicina in Republica Moldova se află la un nivel contemporan și aici mă refer, în primul rând, la nivelul profesionist al medicilor care este asigurat de forjeria de cadre - Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.Drept dovadă poate servi și faptul că absolvenții Alma Mater susțin cu brio orice examen în oricare țară de pe mapamond, întrucât azi întâlnim absolvenții noștri în SUA, Germania, Franța, România, Rusia, Canada, Italia etc. Ce-i drept, nivelul de asigurare tehnico-materială e sub cel dorit, dar... speranța moare ultima.
Se spune că meseria de doctor depășește ideea de profesie, e un stil de viață, că nu e o profesie, ci o vocație. Ce înseamnă azi pentru Dumneavoastră această meserie și cum ați defini în termeni prietenoși ceea ce faceți? Cât de importantă ar trebui sa fie dorința de a ajuta oamenii disperați care văd în Dumneavoastră o ultimă speranță sau, cum bine s-a exprimat marele intelectual Nicolae Dabija, că sunteți ca „un spasadin care cheamă moartea la duel când intrați în sala de operații”?
Din vremuri vechi există întrebarea sacramentală: Ce este medicina - profesie, artă, știință? Răspunsul corect este: și profesie și artă, și știință în întregime, dar nu poate lipsi nici vocația, deoarece primele trei caracteristici aparțin cugetului, rațiunii, pe când vocația este apanajul sufletului și toate sunt de la Dumnezeu. Un medic nu poate fi desăvârșit, dacă nu împărtășește suferințele, trăirile și speranțele pacientului său. Încă de la Hipocrate încoace medicii se consideră, pe drept cuvânt, reprezentanții Domnului pe pământ. Este bine cunoscut faptul că iluștrii medici Avicena, Karell, Pavlov, Mecinikov, Leriche, Filatov, Voino-Iasinețchi, Zauerbach, Hortolomei, Juvara, Burghele și mulți alții au fost în permanență cu Dumnezeu în cuget și suflet. Personal, nicio operație de anvergură n-am efectuat-o fără sa-L am în suflet pe Dumnezeu.
Dle academician, sunteți o conștiință-simbol a vremurilor noastre, sunteți Omul datoriei în profesia aleasă ca destin, sunteți Doctorul care a avut curajul să între în luptă cu moartea pentru a salva sute sau poate mii de vieți. Care ar fi cele mai valoroase recompense pentru academicianul Gheorghe Ghidirim, Omul dedicat medicinii, științelor medicale, pentru patriotul, omul politic, ministrul, dar și pentru cetățeanul din el?
Este bine știut faptul că Domnul a făcut pentru omenire ca fiecare muncă cu devotament să fie răsplătită. Acest deziderat l-am simțit și eu pe parcursul întregii vieți. Pacienții ajutorați m-au onorat în majoritatea absolută cu respect sincer și recunoștință morală deschisă, societatea în întregime, colegii de breaslă și conducerea Țării m-au onorat cu diferite distincții: am fost ales președinte al Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiade” (1997-2007), din 2014 - președinte de onoare, președinte al Ligii Medicilor, președinte al Comisiei de atestare a chirurgilor, președinte al Consiliului de susținere a tezelor de doctor și doctor habilitat în medicină, membru al Consiliului Înțelepților al AȘM, Om Emerit, Doctor Honoris Cauza al Universităților de Medicină și Farmacie din Iași (2013) și București (2018), cetățean de onoare al satului natal Palanca, unde strada principală (unde-i casa părintească) poartă numele academicianului Gheorghe Ghidirim; a raionului Ștefan-Vodă; Ordinul Gloria Muncii, Ordinul Republicii (2009), medaliile - „Nicolae Testemițanu”, „Dimitrie Cantemir”, „I. Juvara”, „N. Anestiadi”. În 2018 am fost distins cu Ordinul Recunoștinței, în grad de cavaler, la care poate țin cel mai , deoarece acest Ordin a fost destinat până la mine Marilor Oameni ai Neamului - Gr. Vieru și N. Testemițanu. Pentru toate acestea sunt profund Recunoscător și mă oblig să servesc cu abnegație Poporul și mai departe. Și aici vreau să amintesc că „Gratitudinea nu este dreptul celui pe care îl mulțumești, ci datoria celui care mulțumește; a pretinde la gratitudine este o prostie, a nu mulțumi - este o ticăloșenie!”
Citeam undeva că liniștea este rădăcina existenței și echilibrul vieții. E un lucru cunoscut cât de important e să ne cunoaștem rădăcinile să le onorăm și asta pentru că de acolo vine forța și stabilitatea unui om și zic asta pentru că Dumneavoastră sunteți de baștină dintr-o parte a țării care va rămâne mereu o rană adâncă atât în sufletul tarii, cat și al oamenilor ei. Dumneavoastră cum vă onorați rădăcinile?
Dinastia Ghidirim se trage din Cetatea Albă. După ocuparea ei de către turci (1424), străbunii mei au emigrat spre nord, întemeind o cetățuie de lemn pe malul Nistrului, unde acest străvechi fluviu se revarsă în liman. Îmi pare semnificativ faptul că și astăzi circa o pătrime din locuitorii satului Palanca poartă numele Ghidirim. Mai mult ca atât, în stânga Nistrului există încă două sate care poartă numele Ghidirim - în raionul Rîbnița și în raionul Birzula (fostul Kotovsk) sub Odessa si mare minune!- ambele sate sunt populate, în exclusivitate, de moldoveni-români. În cimitirul din Palanca sunt îngropați străbuneii, buneii, părinții frații și surorile mele. Pe un monument din marmură albă am făcut inscripția: „Dar dacă nu vom fi nici noi, cine oare vă va plânge? E cu putință să dispară un Neam, să se prefacă-n apă - un sânge?”. În fiecare an, împreună cu copiii, nepoții și strănepoții, la Paștele Blajinilor vizităm mormintele predecesorilor.
Domnule academician, am auzit adesea să vi se spună că sunteți un fenomen în nobila profesie pe care o purtați cu onoare. Sunteți, nu doar doctorul în halatul alb imaculat, care simbolizează mai mult decât o rigoare științifică. Sunteți Omul care, ori de câte ori se face vreo referință la numele Dumneavoastră, neapărat cineva spune că renașteți vieți, dacă pot să mă exprim așa. Mereu dați viață, speranțe, zâmbet…, dar de unde luați energii cu care să Vă alimentați pentru a Vă recăpăta suflul?
Pe parcursul vieții, împreună cu colegii de breaslă, am readus la viață mii și mii de suferinzi și-i mulțumesc Domnului pentru îndrumare și susținere. Cu regret, nu din fiecare încăierare cu moartea am ieșit învingători. Și astăzi mă frământă gândul la Nicolae Costin, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Ion Ungureanu... Energia în această luptă acerbă o acumulez din familie, de la prieteni și dascălii mei și, mai ales, din Ginta mea Daco-Romană!
Aproape fiecare dintre noi poartă în suflet niște povești nebănuite. Ale Dumneavoastră care ar fi? Vă provoc să ne spuneți ceva ce nu ați spus la nimeni.
Copilăria, după cum am relatat mai sus, mi-a fost grea. Dumnezeu ne-o luase pe mama, ne-a lăsat în grija tatălui, Petru Ghidirim, care a știut în acele vremuri grele să ne unească în jurul său și ne-a inoculat așa virtuți, precum dragostea de viață, onestitatea, munca perseverentă, dăruire de sine, înțelegerea aproapelui, dragostea și credința în Dumnezeu, tăria de caracter, nesupunerea răului și nedreptății, curajul în fața pericolului, speranța în viitor. Crescând în așa anturaj, nutream în mine o poveste - să-mi creez o familie pe care s-o iubesc, precum ne-a iubit Tata și să fac tot posibilul ca sa-i creez acestei familii o bunăstare și o bună educație. Astăzi, mă închin zilnic Domnului că m-a auzit și visul meu s-a împlinit.
Cum primeați de obicei lecțiile de viață, cu recunoștință, înțelepciune, cu răutate sau cu umilință?
Toate lecțiile vieții dintotdeauna le-am primit cu înțelepciune și recunoștință.
Apropo de umilință. Îmi spuneați într-o discuție recentă că omul poate suporta orice în afară de umilință, cum ați ajuns la această concluzie?
Tendința de a umili omul am considerat-o una din cele mai rele apucături caracteristice oamenilor mediocri, dar cu grandomanie, răi la suflet și adepți ai satanei. În decursul vieții n-am fost ferit nici eu de umilință, dar am decis să mă lipsesc de această trăsătură nefastă și Dumnezeu, dar și cei care mă înconjoară sunt martori că am reușit!
Știu că aveți o mare pasiune pentru muzică. V-am și auzit de câteva ori cântând, dar nu orice, ci melodii din tezaurul sau fondul de aur al Țării. Mai cântați? Când ați cântat ultima oară, cu cine și pentru cine?
Dintotdeauna am iubit muzica și în familia în care am crescut, începând cu tata și alți frați și surori am cântat și mai cântăm și acum cântecele lui M. Tanase, I. Radu, M. Lătărețu, D. Spataru, G. Petrescu, N. Sulac, S. Rotaru, A. Puica, Șt. Petrache, I. Suruceanu, O. Ciolacu ș.a. Cu regret, mai prost stau la capitolul muzica clasică, însă grație lui M. Cibotari, M. Bieșu, M. Munteanu, Gh. Mustea C. Rusnac , V. Nafornița s.a., încerc a pătrunde în farmecul acestei muzici dumnezeiești. Sunt onorat, mai ales, de prietenia de zeci de ani cu Maestrul Eugen Doga, mare muzician de pe plaiul românesc, datorită căruia mai lesne pătrund în farmecul ei. Când mai cânt? Mai cânt și eu când mă aflu în sânul familiei sau înconjurat de prieteni. Repertoriul meu cuprinde cântece populare și patriotice, romanțe, cum ar fi: Car frumos cu patru boi; De ce m-ați dus de lingă voi?; Radu mamei-Radu; Mâna birjar...; cântece pe versurile lui Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Goga, Vieru, Matcovschi, Strâmbeanu, Dabija s.a.
Ce alte pasiuni mai are în portofoliul său academicianul Gheorghe Ghidirim, născut sub semnul lui Hippocrates?
Îmi place sportul și pe parcursul vieții am practicat fotbalul, boxul, luptele libere, badmintonul, în unele dintre ele atingând chiar performanțe. Îmi place lucrul în gradină, căci deja la 5-6 ani înșeuam calul la plug. Îmi place literatura și din când în când mai public câte o poezie, povestire, eseu, fac traduceri din poeții îndrăgiți.
Despre ce credeți că sunt frumusețile vieții?
Din antichitate se spune că orice om este obligat să-și facă o familie, să construiască o casă, să sape o fântână și să sădească o grădină. Prin mila și ajutorul Domnului toate acestea le-am înfăptuit.
Și dacă tot ați pomenit familia ca una din frumusețile sacre ale omului, lucru care nici nu putea fi pus la îndoială, o să merg cu curiozitatea pe același făgaș. Ne-ați convins că pentru fiecare dintre noi familia este ca o cetate în care te simți cel mai protejat, în cea mai mare siguranță, liniște și armonie. Cine sunt acei oameni care fac parte din Cetatea Dumneavoastră și în ce se exprimă liniștea personalității Gheorghe Ghidirim, atunci când treceți pragul acestei Cetăți?
Pentru mine familia este un lucru sacru. Dumnezeu mi-a trimis-o ca soție pe cea mai destoinică și dorită femeie Veronica Gondrea, cu care am închegat o familie din cele dorite. Frumoasă până la extrem, deșteaptă și îngăduitoare,m-a fericit cu doi copii: fiica Victoria (1961) și fiul Patrick (1973), au urmat nepoții Anastasia (1981), și Gheorghe (1991), nepoții Nicholas (2004) și Michael (2009), strănepoțelele Delia (2007) si Victoria (2011). Fericirea supremă este atunci când îi admir împreună, grămăjoară - la sărbători și zile însemnate.
Cum veți marca frumosul și venerabilul popas octogenar?
În cadrul familiei, în colectivul de prieteni, la ședința Asociației Chirurgilor „ Nicolae Anestiadi”, în comun cu membrii Consiliului Științific al USMF „Nicolae Testemițanu” și membrii Academiei de Științe a Moldovei.
Domnule academician, Vă mulțumesc pentru aceste mărturisiri și pentru faptul că ați acceptat să intrăm în unele locuri mai tăinuite ale vieții Dumneavoastră și că ne-ași vorbit despre frumosul și crezul unei vieți trăite în demnitate și împlinire sufletească. Ajuns la acest hotar onorabil, Vă dorim sănătate bună și mulți ani frumoși înainte, ca răsplată a binelui pe care îl faceți oamenilor. Să fiți mereu pe unda sublimului, călăuzit de dragostea celor dragi sufletului și de frumoasa și sacra credință în Dumnezeu, despre care ne-ați vorbit cu o sinceritate dezarmată, or, frumosul e frumos doar atunci când îți ridică inima și sufletul la înălțimea gândurilor sincere și curate. La Mulți Ani!
Vă mulțumesc și eu.
