Președintele AȘM a participat la deschiderea lucrărilor Colocviului național dedicat memoriei acad. Silviu Berejan

2019-11-12
 
Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a participat astăzi, 12 noiembrie 2019, la deschiderea lucrărilor Colocviului național „Lecturi in memoriam academician Silviu Berejan”, organizat de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”.
 
Încercând să facă o metaforă, președintele AȘM a spus că lumea credea cândva că pământul stă pe trei balene. Iar dacă vine vorba despre dezvoltarea limbii în spațiul Republicii Moldova, despre procesul de dezvoltare, academicianul crede că la fundamentul acestui proces au stat nu balene, dar poate trei sau mai mulți rechini. Și unul din acești rechini, la sigur a fost acad. Silviu Berejan. Și a fost nu numai un savant notoriu, personalitate notorie, dar a fost și un om cu caracter, cu verticalitate, pe care a demonstrat-o de-a lungul anilor. „Să ne amintim de anul 1984, când se discuta chestiunea cu privire la denumirea corectă a limbii și atunci membrii Prezidiului AȘM au avut curajul să spună că noi scriem și vorbim românește. Și să ne mai amintim că în fruntea Secției științe socio-umaniste era acad. Silviu Berejan. Desigur, toți au avut curaj, dar cel mai mare curaj era pus pe seama conducătorul secției respective”, a menționat președintele Tighineanu. Academicianul a mărturisit și despre modul diplomatic, dar tranșant al lingvistului în a corecta pe cineva, dacă admitea erori de limbă, astfel încât acea eroare nu o mai repetai. Schimbând registrul, președintele AȘM a adus mulțumiri directorului Institutului de Filologie, dar și întregului colectiv pentru organizarea evenimentului. „Cred ca este un exemplu bun, pentru că așa evenimente au o importanta majora pentru societate si pentru pregătirea cadrelor tinere. Prin așa evenimente noi arătăm celor tineri cum trebuie să muncim, cum trebuie să ne impunem și cum trebuie să contribuim la dezvoltarea limbii, culturii, la dezvoltarea țării noastre”, a conchis președintele AȘM, dorind succes tuturor.
 
Evenimentul a inclus trei comunicări în plen, în expunerea acad. Mihai Cimpoi, Institutul de Filologie Română „B. P.-Hasdeu” – „Literatura contemporană în viziunea academicianului Silviu Berejan”; dr. hab., prof. univ. Vasile Bahnaru, Institutul de Filologie Română „B. P.-Hasdeu” - „Acad. Silviu Berejan – contribuţia lui la reglementarea teoretică a fenomenelor de semantică; dr. hab., prof. univ. Gheorghe Popa, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, „Cetățeanul și savantul acad. Silviu Berejan”.
 
În cadrul manifestării au fost lansate două cărți, editate de Editura Știința, după care a fost organizată o masă rotundă și câteva ateliere, în care au fost dezbătute ideile celor prezenți, astfel încât acestea să circule în mod cât mai eficient și util.
  
Potrivit directorului Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, dr.hab. Nina Corcinschi, Institutul organizează Colocviul național Lecturi in memoriam academician Silviu Berejan o dată la doi ani. „Este un bun prilej de a ne aminti de omul și savantul Silviu Berejan, este un bun prilej de a-i aduce un modest omagiu memoriei savantului, de a ne exprima recunoștința și prețuirea pentru contribuția științifică a lui Silviu Berejan”, a spus directorul Corcinschi.
 
Colocviul se afla la a IV-a ediție, iar ideea organizării unui atare colocviu îi aparține dr.hab. Vasile Bahnaru, discipol al omului de știință Silviu Berejan.
 
Eugenia Tofan,
specialist principal,
Secția management academic și relații externe