Felicitare, dlui Corneliu Popovici, Ministru al Educației, Culturii și Cercetării

2019-11-18

Domnului dr. Corneliu POPOVICI,

Ministru al Educației, Culturii și Cercetării

 

 Stimate Domnule Ministru,

Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei Vă adresează cele mai sincere felicitări cu ocazia învestirii în funcția de ministru al Educației, Culturii și Cercetării. Apreciem înalt eforturile Dumneavoastră pentru salvgardarea științei în Republica Moldova și ne exprimăm convingerea că activitatea pe care o veți desfășura în această funcție de mare responsabilitate va contribui la revenirea sistemului de cercetare din ţara noastră în făgaşul firesc, la consolidarea și dezvoltarea organizațiilor din domeniul cercetării și inovării.

Academia de Științe a Moldovei este deschisă pentru colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, precum și cu alte organe de stat și își va aduce aportul integral în dezvoltarea inițiativelor orientate spre ridicarea nivelului cercetărilor în Republica Moldova prin internaționalizarea științei, în particular prin implementarea prevederilor Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană și realizarea activităților care se referă la cooperare în domeniul de cercetare și dezvoltare tehnologică.

Vă dorim mult succes în această muncă deloc ușoară și reiterăm susținerea deplină din partea membrilor AŞM.

 

Cu respect,

Președinte al AȘM,

Academician                                                                           Ion TIGHINEANU

 

Documentul scanat