Clipe memorabile, oferite de compozitorul-academician Eugen Doga, de Ziua poetului Mihai Eminescu, steaua fără pereche a literaturii noastre

2020-01-17
 

 

Eugen Doga: „Este greu să te apropii de Eminescu, dar cea mai bună metodă este sinceritatea. Aşa cum îl înţelegi, aşa vorbeşte cu opera lui Eminescu, ceea ce încerc să fac”.

De ziua nașterii poetului Mihai Eminescu, când se împlinesc 170 de ani de la nașterea geniului Cuvântului, dar este marcată și Ziua Culturii Naționale, compozitorul-academician Eugen Doga a făcut, pur și simplu, o baie de frumusețe muzicală și literară. În Salonul Muzical al mestrului Doga a pulsat cultura, muzica, istoria, memoria, versul și divinitatea. Cultura de performanță, cum ar fi spus Noica, și-a găsit un loc, unde se putea manifesta în toată amploarea și înțelege în profunzimea ei, iar ceea ce s-a întâmplat în seara de 15 ianuarie, la salonul de la domiciliul artistului, confirmă o reușită a acestei afirmații, pe care celebrul compozitor Eugen Doga o slujește de ani buni.

Copii talentați de la patru licee din capitală, renumiți artiști, scriitori, poeți, prieteni, iubitori de cultură, au fost oaspeții Salonului maestrului Doga. Artiștii au interpretat cu voce și la diferite instrumente muzicale creații ale marelui artist, pe versurile nemuritoare ale celui mai spiritual cuplu din toate timpurile, Mihai Eminescu și Veronica Micle, versuri care l-au inspirat pe compozitor, lăsându-ne acest neprețuit tezaur. „O rămâi”, „De-aş avea”, „Aș vrea să vin la tine”, „De-aș avea și eu o floare”, „Gramofon”, „Gingașa și tandra mea fiară”, „Pârâiașul”, „Cascada de Paris”, au fost doar câteva din creațiile compozitorului, interpretate cu mult talent de coruri de copii, de la „Vocile primăverii”, Școala de Muzică „Eugen Doga”, Liceul „Spiru Haret”, „Ciprian Porumbescu”, dar și de către artiști cunoscuți, Ana Cernicova, Dumitru Mâțu, Valentin Uzun și fermecătoarea Amelia Uzun, care au făcut feerică seara. Compozitorul le-a mulțumit artiștilor care au cântat cu talent creațiile muzicale. Pe copii i-a lăudat și le-a făcut și daruri, oferite cu generozitate de prietenii artistului. „Talentele sunt ca si florile, dacă nu le uzi, adică dacă nu le apreciezi, se ofilesc”, a spus maestrul.

Muzica curgea lin și tămăduitor către inimile celor prezenți, luminându-le și mai mult chipurile, iar versurile erau înțelese chiar și de cei care nu au reușit să parcurgă, poate de câteva ori, lirica lui Eminescu, așa cum a făcut-o maestrul atunci când punea versul pe note. Atmosfera era caldă și în armonie cu tot, oaspeții debordau de amabilitate și erau fericiți, oarecum, că destinul le-a oferit această favoare, de a fi cu Eminescu, acasă la îndrăgitul compozitor Doga. Maestrul vorbea într-un limbaj atât de prietenos, infinit de emoționat fiind atunci când dezvăluia publicului cum l-a descoperit el pe Eminescu, cum treceau fiorii când îi citea versurile de dragoste. „Ce poezii… Nu în fiecare vers, nu în fiecare cuvânt, dar în fiecare literă, în fiecare sunet era muzică. Este greu să te apropii de Eminescu, dar cea mai bună metodă este sinceritatea. Aşa cum îl înţelegi, aşa vorbeşte cu opera lui Eminescu, ceea ce încerc să fac”, a spus Eugen Doga. Îl ascultai și aveai senzația că atunci când te atingi de Eminescu, de versul lui, îți asiguri justificat, cumva, accesul la propria nemurire.

„Doga este un Eminescu al muzicii”, a spus omul de cultură, poet, scriitor și publicist Nicolae Dabija, oaspete de onoare al serii. Nu a fost un laudatio ce a vorbit poetul, a fost un portret, un profil al unui mare compozitor, al unui mare artist care, grație talentului de geniu de a scrie cea mai frumoasă muzică, ne-a făcut cunoscuți lumii întregi. Și deși a fost toată ziua prins în multiple activități generate de marcarea Zilei Culturii Naționale, marele intelectual a spus că cea mai frumoasă Zi a Culturii Naționale este aici, la Salonul muzical al compozitorului Eugen Doga.

În fapt, e foarte greu și chiar nu găsești tonul să scrii despre cum e sa fii o seara întreagă cu Eminescu, acasă la Maestrul Doga. Providența divină a făcut să găsesc că, realmente, a fost o modalitate de a insinua că geniul muzicii noastre, Eugen Doga, a adus, pentru a câta oară, un pios omagiu stelei fără pereche a literaturii noastre seducătorului Mihai Eminescu. Cuvântul e greu de sens aici, dar e asumat. Așa sau altfel, îi mulțumim maestrul Doga pentru desfătare și răsfățarea culturală, intelectuală și simțită.

Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM