Acad. Mihai Cimpoi a coordonat o nouă apariție editorială de prestigiu, „Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni”

2020-01-28
 

Sfârșitul săptămânii trecute, 24 ianuarie 2020, a fost marcat printr-un eveniment important la nivelul literaturii române. Vorbim de lansarea, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, a unei lucrări inedite „Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni” (în propria lor viziune), coordonat de academicianul Mihai Cimpoi, autor și director de proiect, Traian Vasilcău.

Solicitat de Serviciul de presă al AȘM, acad. Mihai Cimpoi a menționat că volumul lansat este o lucrare biobibliografică, care prezintă biografiile scriitorilor români și referințele critice. Conceptul original al lucrării constă în faptul că toate materialele sunt prezentate în viziunea autorilor, deci, așa cum își concep ei biografia de creație și biografia ca atare, biografia de viață. „Nu există până la ora actuală un dicționar de felul acesta care să adune scriitori români din întreaga lume. Enciclopedia se prezintă ca un fel de pandant ilustrativ, de completare, la „Dicționarul general al literaturii române”, dar acesta este un dicționar de tip academic, cu analize foarte ample ale operei. Noi ne-am limitat, dat fiind spațiul foarte restrâns, la biografie și bibliografie”, a spus criticul literar, cu referire la ideea de a edita o asemenea lucrare de anvergură. Întrebat care au fost criteriile de selecție a scriitorilor, acad. Cimpoi a specificat că a fost inclus orice scriitor care are câteva cărți, este activ, văzut, citit, indiferent dacă este membru al uniunilor de creație, societăților literare etc.

Acad. Mihai Cimpoi a remarcat că la volumul lansat s-a muncit 10 ani, întrucât a necesitat o muncă aplicată cu fiecare material aparte, dar din lipsă de finanțare, tiparul respectiv, bineînțeles, că a întârziat. Enciclopedia include 1146 de scriitori din perioada contemporană, care scriu românește, din 50 de țări ale lumii.

Volumul va fi distribuit, în primul rând, marilor biblioteci și la majoritatea autorilor care vor dori să-l procure, a declarat coordonatorul lucrării. La cititorului de rând va ajunge mai greu, fiind vorba de un tiraj de 1200. „Distribuirea este un mecanism foarte complicat, dar fiind că volumul este tipărit în Republica Moldova va fi foarte greu de trecut Prutul cu el. De aceea, ne vom adresa Departamentului Românilor de Pretutindeni, poate va găsi o modalitate ca să ia pentru autorii din România”, a mai spus acad. Cimpoi, specificând că deja sunt comenzi din partea bibliotecilor județene din România. Se așteaptă ca și bibliotecile din Republica Moldova să comande acest volum.

Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM